Deocamdată nu ai nici un produs în coș
Fragmente din cartea Autobiografia unui yoghin de Yogananda:
Ceea ce marii înțelepți ai Orientului au perceput ca fiind esențial pentru salvarea ființei umane nu trebuie să fie ascuns Occidentului. Nici Occidentul și nici Orientul nu vor putea înflori dacă nu practică împreună anumite forme ale disciplinei yoga, întrucât diferențele dintre oamenii care trăiesc în aceste zone ale lumii se referă numai la experiențe exterioare, nu și la esența lor sufletească.
---
Substanța unui vis se materializează sub acțiunea subconștientului celui care visează. Când forța de coeziune a emanației subconștiente încetează să se manifeste, datorită instalării depline a stării de trezie, elementele care alcătuiau visul se destramă. Omul care închide ochii ca să doarmă declanșează interior mecanismele creării visului, vis pe care îl dematerializează apoi fără efort în momentul trezirii. El urmează astfel arhetipul Creatorului Divin. În același fel, atunci când acel om se va trezi la conștiința cosmică, el va dematerializa fără efort iluzia visului cosmic.
---
Prin iluzia care stăpânește această lume, tu te vezi pe tine ca o legătură de carne și oase, în cazul cel mai bun ca un cuib de griji. Meditează fără încetare pentru a dobândi cât mai curând înțelegerea faptului că ești Esența Infinită, eliberată de orice formă de suferință. Încetează să mai fii prizonierul corpului tău; folosind cheia secretă a științei Kriya, învață să evadezi în Spirit.”
Cuprinsul cartii Autobiografia unui yoghin:
Prefață, de W. Y. Evens-Wentz
Lista ilustrațiilor
Capitole:
1. Părinții mei și primii ani de viață
2. Moartea mamei și amuleta mistică
3. Sfântul cu două corpuri(Swami Pranabananda)
4. Fuga mea întreruptă spre Himalaya
5. „Sfântul parfumului” își etalează minunile
6. Monahul Tigrilor
7. Sfântul care levitează(Nagendra Nath Bhanduri)
8. Marele savant și inventator indian Jagadis Chandra Bose
9. Preafericitul credincios și iubirea lui cosmică (Maestrul Mahasaya)
10. Îmi întâlnesc maestrul, Sri Yukteswar
11. Doi băieți fără un ban la Brindaban
12. Anii petrecuți în ashramul Maestrului meu
13. Sfântul care nu doarme(Ram Gopal Muzumdar)
14. Experiența conștiinței cosmice
15. Furtul conopidei
16. Păcălind stelele
17. Sasi și cele trei safire
18. Un făcător de minuni musulman(Afzal Klan)
19. Maestrul meu apare simultan la Calcutta și la Serampore
20. Nu vizităm Cașmirul
21. Vizităm Cașmirul
22. Inima unei statui de piatră
23. Îmi iau diploma universitară
24. Devin călugăr al Ordinului Swami
25. Fratele Ananta și sora Nalini
26. Știința Kriya Yoga .
27. Înființez o școală de yoga la Ranchi
28. Kashi, renăscut și regăsit
29. Împreună cu Rabindranath Tagore,comparând școlile
30. Legea miracolelor
31. Un interviu cu Mama Sfântă(Kashi Moni Lahiri)
32. Rama înviat din morți
33. Babaji, yoghinul cristic al Indiei moderne
34. Materializând un palat în Himalaya
35. Viața exemplară a lui Lahiri Mahasaya
36. Babaji arată interes pentru Occident
37. Plec în America
38. Luther Burbank, sfântul dintre trandafiri
39. Therese Neumann, sfânta catolică stigmatizată din Bavaria
40. Mă întorc în India
41. Plimbare idilică în India de sud
42. Ultimele zile cu gurul meu
43. Reînvierea lui Sri Yukteswar
44. Cu Mahatma Gandhi la Wardha
45. „Mama cea plină de fericire” din Bengal(Anada Moyi Ma)
46. Femeia yoghin care nu mănâncă niciodată
47. Mă întorc în Occident
48. La Encinitas, California
Index

Grad dificultate:
Trebuie să citiți aceasta carte
Format:
13 x 20 cm
Data primei apariții:
noiembrie 2007
Traducător:
Larisa Andrei
ISBN:
978-973-8471-70-2
Pagini:
571
Editor:
Editura Mix
Ofertant:
Editura Mix
Titlul original:
Autobiography of a Yogi
Nici o postare găsită