Zile de Pace Supremă Experiența întâlnirii cu Ramana Maharshi – cea mai înaltă formă de yoga trăită

Cartea Zile de Pace Supremă conține file din jurnalul ținut de autor în perioada petrecută la așezământul lui Maharshi, Ramanashramam, care coincide cu ultimele luni înainte ca Maestrul să părăsească planul fizic. Este o mărturisire vibrând de sinceritate, iubire și aspirație spirituală, în care autorul „extrem de atent și de minuțios, și-a descris în cuvinte, atât cât i-a fost omenește posibil, experiențe interioare inexprimabile.” (Dr. M. Hafiz Syed, autorul prefeței ediției a doua, iunie 1953)

Precomandă acum!
29.00 RON
Prețul în puncte: 2900 puncte
Puncte primite la achiziție: 29 puncte
Adaugă la Favorite

Sri Maharshi, prin faptul că ne-a oferit o formulă de viață prin tehnica modernă a Vicharei, a pus în practică vechiul adevăr potrivit căruia fie și numai un cuvânt al unui Maestru autentic, dacă este pus în practică, este suficient ca să conducă aspirantul la atingerea beatitudinii spirituale.”

 

„Absența egoismului, care caracterizează marile ființe, nu se bazează pe sentimentalism sau teorii. Aceste ființe își cunosc sursa. Când Iisus Hristos s-a rugat pentru dușmanii săi ori când Maharshi, bătut fiind de hoți, le-a întors și partea cealaltă ca să-l lovească, ei cunoșteau legea. Nu este pic de ipocrizie în faptele lor. Ei erau conștienți că aceeași viață curge și prin venele persecutorilor, și printr-ale lor. Singura diferență este că Iisus și Maharshi erau conștienți de unitatea care există în tot, pe când persecutorii lor, nu. „

 

„Personalitățile individuale pot fi asemuite frunzelor unui copac. Ele sunt multe, dar nu au fiecare o viață de sine stătătoare, ci au viața comună a copacului. Copacul este sursa existenței lor. Frunzele cresc, se ofilesc și în final mor. Dar copacul nu este afectat de soarta frunzelor. Nu are nicio frunză preferată; știe că acestea joacă un rol temporar, însă știu oare și frunzele care este destinul copacului din care au crescut, a cărui durată de viață depășește cum mult durata vieților fiecăreia dintre ele?

 

Din punctul de vedere al frunzei, viața este limitată, posibilitățile ei sunt circumscrise unui destin și toate eforturile de a evita o existență comună sunt zadarnice. Ar putea realiza că viața copacului, care continuă și după ce ea nu va mai fi, este singura care contează; că îndeplinirea cu credință a funcției ei de frunză este singurul mod în care poate îmbunătăți viața copacului de care depind atât viața ei, cât și viețile tuturor frunzelor.”

 

Cuprins:

PREFAȚA PRIMEI EDIȚII

PREFAȚA EDIȚIEI A DOUA

INTRODUCEREA CELEI DE A DOUA EDIȚII

INTRODUCEREA PRIMEI EDIȚII

 

1 Compania oamenilor înțelepți

2 Prima întâlnire

3 Viața la Ashramul lui Maharshi

4 Lacrimi

5 Gloria lui Dumnezeu se manifestă prin sfinții Săi

6 Sri Maharshi omul

7 O dorință împlinită

8 Iubire

9 Drumul meu spre Maharshi

10 Amestecat cu apă

11 În Ashram

12 Învățăturile lui Maharshi

13 Calea directă

14 Tehnica Vichara

15 „Marto, Marto, te silești și de multe te grijești”

16 Ultima fotografie a Maestrului

17 Încă o operație

18 Vizitez peșteri

19 Arunachala, ziua

20 Fluxul spiritual al „Sinelui”

21 Mormântul unui sfânt musulman

22 Ashramul lui Sri Aurobindo

23 Reluarea darshanei

24 Inițieri

25 Spectacol muzical în sala templului

26 Separat de minte

27 Frunze uscate

28 Ochii lui Maharshi

29 Asperges me hyssopo

30 Arunachala, noaptea

31 Dumnezeu

32 Câteva amintiri

33 Puterea din noi

34 Corespondențe

35 Eu și tu

36 Recviem

37 Ultimele zile

38 Noua mea concepție despre viață

39 „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”

40 Ce este meditația?

41 Tehnici de meditație

42 Plecarea

43 Rămas bun

44 Colombo

45 Pe ocean

46 Lumina strălucește

47 Samadhi

48 Ultimul mesaj

49 Epilog

50 Appendix – Teme de meditație

 

Grad dificultate:
Pentru toată lumea
Format:
13 X 20 cm
Data primei apariții:
2018
Traducător:
Andrei Larisa
ISBN:
978-606-8460-74-1
Editor:
Editura Mix
Ofertant:
Editura Mix
Titlul original:
In Days of Great Peace