Cărți despre spiritualitate practică
Cărți despre spiritualitate practica

Nisargadatta Maharaj

Nisargadatta Maharaj (1897 – 1981, după numele dat de părinți – Maruti) a trăit viața comună, monotonă și lipsită de evenimente deosebite, viața unui om obișnuit, până la maturitate, fără nici cel mai mic semn al sfințeniei care avea să urmeze.

 

 

S‐a născut în Mumbai în anul 1897. Părinții săi, care i‐au dat numele Muruthi, dețineau o mică fermă în satul Kandalgaon, unde şi‐a petrecut copilăria. În 1924 s‐a căsătorit, iar mai apoi a devenit negustor de țigări în Mumbai, unde, împreună cu soția sa, şi‐a clădit o familie. Încă din copilărie era fascinat de spiritualitate, iar conversațiile cu învățători spirituali i‐au ascuțit mintea mereu în căutare de răspunsuri, şi i‐au aprins focul spiritual. La vârsta de 34 de ani şi‐a cunoscut gurul, şi trei ani mai târziu a atins realizarea Sinelui, luând numele de Nisargadatta. A continuat să muncească şi să trăiască precum un bărbat indian obişnuit, însă învățăturile sale, pe care le‐a expus în opera sa desăvârşită Eu sunt Acela şi care îşi au obârşia în vechea tradiție a Upanişadelor, au constituit o importantă schimbare în filosofia contemporană.
În perioada cuprinsă între 1938 și opt septembrie 1981, anul stingerii sale din viață, Nisargadatta a avut numeroase dialoguri cu miile de vizitatori din India sau din diverse părți ale lumii aflați în căutarea unui autentic îndrumător spiritual. Cu toate că Ghidul Spiritual nu avea educație, conversația cu el era iluminatoare. Era inimos și delicat, plin de umor, neînfricat și foarte sincer – inspirând, călăuzind și sprijinind pe toți cei care veneau la el.