Cărți despre spiritualitate practică
Cărți despre spiritualitate practica

Morihei Ueshiba

Morihei Ueshiba (1883-1969) este cel mai mare practicant de arte marțiale din istorie. La vârsta de 80 de ani el putea să dezarmeze orice adversar, să doboare orice număr de atacanți, să își țintuiască oponentul cu un singur deget.

Deși invincibil ca războinic, era în primul rând un adept al păcii, detestând lupta, războiul, orice fel de violență. De altfel Aikido, calea marțială fondată de el, se traduce ca "Arta Păcii". În 1925, în urma unei lupte în care el, neînarmat a făcut față atacurilor furioase ale unui maestru spadasin, a avut prima stare de iluminare, în urma căreia a înțeles că un adevărat războinic trebuie să manifeste constant Iubirea divină. În decembrie 1940, în urma practicării unui ritual de purificare, a trăit a doua stare de iluminare, în urma căreia a înțeles că tehnicile trebuie folosite pentru cultivarea vieții, virtuții, înțelepciunii și nu pentru distrugerea oamenilor. În 1942, în timpul celui de al 2-lea război mondial, a avut a treia stare de iluminare, realizând absurditatea războiului, înțelegând că adevărata cale a războinicului este Arta Păcii, luptătorul spiritual autentic fiind acela care are capacitatea să învingă folosind forța iubirii. Un practicant de aikido nu urmărește distrugerea adversarului ci controlul agresiunii, așa încât agresorul să înțeleagă faptul că nu prin violență va putea obține ceea ce își dorește. Aikido este darul făcut de M.Ueshiba umanității, este cu adevărat o cale spirituală ce poate transforma practicantul într-un mod profund, pe toate planurile.