Cărți despre spiritualitate practică
Cărți despre spiritualitate practica

John Stevens

John Stevens s-a născut în U.S.A., mai precis în Chicago. Din 1973 a plecat în Japonia, în orașul Sendai pentru a studia budhismul. Datorită faptului că a simțit nevoia să facă mișcare pentru a compensa nesfârșitele ore de meditație și studiu, curând a început să practice aikido cu Hanzawa Yoshimi Sensei. Mai târziu, a studiat cu Kisshomaru Doshu și apoi și-a perfecționat tehnica ajutat de Shirata Rinjiro Sensei. Este un nume de referință în domeniul aikido-ului. A scris numeroase cărți despre aikido și nu numai, creația lui literară fiind interesantă, provocatoare și educatională. John Stevens este un respectat membrul al Academiei, profesor de studii budhiste la Universitatea Tohoku Fukushi, în Sendai, Japonia (la nord de Tokyo, pe coasta de est). Principala lui sala de antrenamente este la universitatea unde preda, dar conduce stagii de perfecționare în domeniul aikidoului în întreaga lume. Dacă ai ocazia să îl cunoști, descoperi un om deschis, bine pregătit, prietenos și plin de umor, un om de la care ai ce învăța.