Deocamdată nu ai nici un produs în coș
Această carte se dorește a fi o culegere a celor mai reușite pilde de înțelepciune, prezente în scrierile religioase vii, și, de asemenea, un ghid pentru înțelegerea unității fundamentale care stă la baza tuturor religiilor. Cartea este o încercare de a spicui tot ce-i mai bun în scrierile religiilor actuale ale lumii, dar este totodată și un ghid pentru înțelegerea asemănărilor fundamentale dintre aceste religii.
India este prin excelență un tărâm al diversității religioase. Patru dintre marile religii ale lumii, hinduismul, jainismul, budismul și sikhismul, s-au născut aici, iar alte cinci au venit din vestul Asiei și au cunoscut o dezvoltare înfloritoare pe pământul Indiei: zoroastrismul, iudaismul, creștinismul, islamismul și credința baha’i. Indienii sunt deschiși și către cele trei mari religii din Asia de Est, confucianismul, taoismul și shintoismul iar cartea de față conține extrase din toate aceste 12 marile religii ale lumii. Iată, de exemplu, care sunt citatele din această carte ce ilustrează subiectul Fapte:
FAPTE
Omul își găsește locul în societate potrivit faptelor sale. După faptă, el poate fi un proscris sau un om sus-pus. Răul e mai lesne de făcut decât binele, totuși binele primește răsplata cea mai înaltă. (BUDISM)
Omul se cunoaște după faptă, și tot astfel este judecat de Dumnezeu. Dumnezeu răsplătește faptele bune și le pedepsește pe cele rele. A propovădui binele, fără a-l înfăptui, nu este de niciun folos; omul trebuie să facă fapte bune, altfel va fi osândit. (CREȘTINISM)
Fiecare faptă bună va fi răsplătită. Numai făcând bine poate omul să cunoască bucuria adevărată a vieții și să trăiască mult. (CONFUCIANISM)
Fiecare om devine ceea ce înfăptuiește. Cel ce va face bine va deveni un om bun, iar cel ce va face rău va deveni un om rău. Acțiunea, înfăptuirea binelui, este superioară inacțiunii. De aceea, în fiecare moment, omul trebuie să aleagă acțiunea pozitivă. (HINDUISM)
În Ziua Judecății fiecare suflet va fi judecat după faptele sale. Faptele bune gonesc răul (ISLAMISM)
Cei buni le arată celorlalți calea prin faptele lor bune. Ziua care trece nu se mai întoarce. De aceea fă binele în fiecare moment, căci nu vei mai putea întoarce înapoi ziua care a trecut, pentru a face fapta bună pe care nu ai făcut-o. (JAINISM)
Fă binele în fiecare clipă, căci omul va fi judecat după lucrarea sa. (IUDAISM)
Dumnezeu ține socoteala tuturor faptelor omului. Omul care face fapte bune este plăcut lui Dumnezeu. Dumnezeu este sursa tuturor faptelor bune. (SIKHISM)
Prin faptele noastre bune ne apropiem de Cel Înțelept. Este important să ne menținem fizic pregătiți pentru a face fapte bune în fiecare moment. (ZOROASTRISM)
Se cuvine ca fiecare om să manifeste atributele lui Dumnezeu și să exemplifice prin ceea ce spune și ceea ce face dreptatea, puterea și gloria Lui. (BAHA’I)
CUPRINS
Prefață, de Dr. Karan Singh
Cuvânt înainte de O.P. Ghai
Mari religii ale lumii
Scrierile sacre ale marilor religii ale lumii, din care s-a făcut selecția citatelor din această carte
1. Mânie
2. Frăție
3. Curaj
4. Fapte
5. Datorie
6. Răutate
7. Credință
8. Familie
9. Iertare
10. Prietenie
11. Dăruire
12. Legea de Aur
13. Ghidare
14. Fericire
15. Ură
16. Acasă
17. Nemurire
18. Dreptate
19. Iubire
20. Omul
21. Meditație
22. Supunere
23. Pace
24. Pocăință
25. Sinceritate
26. Război
27. Bogăție
28. Muncă
29. Furie

Grad dificultate:
Pentru toată lumea
Format:
13 x 20 cm
Data primei apariții:
februarie 2011
Traducător:
Larisa Andrei
ISBN:
978-973-8471-82-5
Pagini:
74
Editor:
Editura Mix
Ofertant:
Editura Mix
Titlul original:
Unity as Diversity
Nici o postare găsită