Vei găsi în această carte gândurile și căutările unor suflete elevate pornite ca și tine pe acest anevoios, dar minunat drum. Autorul speră că aceste semințe de înțelepciune ale ultimilor 5000 de ani, culese din peste 3.000 de cărți, vor rodi în sufletul tău și-ți vor aduce iluminarea. Iată și câteva citate din carte:
Un om mai bun
Într-o lume în care există puterea nucleară, singura speranţă de supravieţuire a omului este în încercarea de a deveni mai bun. Până acum, în decursul istoriei, cele mai mari descoperiri ale omului au fost făcute într-un spaţiu exterior fiinţei sale. Ar trebui ca omul să înceapă să exploreze mai riguros „marele interior“ al său – să descopere secretele minţii şi sufletului.
Descoperirea puterii nucleare poate atinge eficienţa maximă forţându-ne să ne schimbăm direcţia de gândire. Cu ani înainte de această descoperire, Charles Proteus Steinmetz, vrăjitorul electricităţii, a atras atenţia către nevoia acestei schimbări de direcţie în gândire când a scris:
Puterea spirituală, de nenumărate ori menţionată în cărţile de istorie, a fost cea mai mare forţă în evoluţia omului. Cu toate acestea noi nu am făcut altceva decât să ne jucăm cu ea şi nu am studiat-o niciodată aşa cum am făcut cu forţele fizice. Într-o zi oamenii vor învăţa că lucrurile materiale nu aduc fericire şi că sunt de puţin folos în a face oamenii creativi şi puternici. Atunci oamenii de ştiinţă ai lumii îşi vor răvăşi laboratoarele pentru a studia aceste forţe spirituale care nu prea le-au atras atenţia.
Undeva în mijlocul atomilor, electronilor şi protonilor care compun energia creativă în care „trăim, ne mişcăm şi existăm“ vor fi descoperite secretele rugăciunii, caracterului, creşterii, gândirii, sufl etului şi nemuririi. Cu minţi deschise şi inimi deschise trebuie să ne punem sufletele la microscop.
Wilfred A. Peterson
----------------------------------
Cea mai mare putere este cea pe care o ai asupra ta.
Tolstoy
-----------------------------------
Sufletul este propriul său martor, el este singurul său refugiu. Niciodată să nu dispreţuiţi sufl etul, martorul suprem al faptelor omului.
Schopenhauer
-------------------------------------
Binecuvântat este acela care îşi păstrează puritatea.
Coranul
--------------------------------------
Dacă te rogi, vei crede;
dacă vei crede, vei iubi;
iar dacă vei iubi, vei fi de folos.
Maica Tereza
--------------------------------------
Și învățătorul a spus, „Tot ceea ce există este Dumnezeu“.
Elevul a înțeles asta literal, nu a simțit aceste vorbe cu spiritul.
În timp ce trecea pe stradă a întâlnit un elefant.
Cel ce îl mâna i-a strigat de sus: „Mișcă din cale! Dă-te la o parte!“
Atunci copilul și-a spus în sinea lui: „De ce să mă dau la o parte.
Și eu sunt Dumnezeu la fel ca și elefantul.
De ce i-ar fi atunci frică lui Dumnezeu de sine însuși?“
În cele din urmă elefantul l-a înșfăcat cu trompa sa și l-a aruncat în lături.
A fost grav rănit și mergând înapoi la învățătorul său, i-a povestit toată întâmplarea.
Acesta i-a spus: „Bun. Tu ești Dumnezeu, elefantul este și el Dumnezeu, însă Dumnezeu în chip de conducător de elefant te-a prevenit de sus. De ce nu ai dat atenție avertismentelor sale?“
Sri Ramakrishna
-------------------------------------
Primul pas înspre înălțimi este momentul în care ne recunoaștem ca fii ai lui Dumnezeu; ultimul pas este când ne identificăm cu El însuși.
Swami Vivekananda
-------------------------------------
Eternitatea este marele lucru care vine să compenseze lucrurile finite. Astfel lucrurile pământeşti se reconciliază cu cele divine. Definiţia esenţială a legii compensaţiei este aceasta: finitul se compensează prin infinit.
Leo Baeck
----------------------------------
Va veni o vreme când orice schimbare va înceta,
Când această roată ce se învârte se va odihni în pace,
Nici vara nu va străluci atunci, nici iarna nu va îngheţa
Nimic nu va mai trece, şi nici nu va mai veni,
Doar un etern „acum“ va dăinui.
Petrarca
--------------------------------------
Priviţi doar floarea care îşi oferă preţioasele odoare
Şi nici unul nu poate spune cum se poate ca
Dintr-un punct atât de mic să răsară aşa o minunăţie,
Uitaţi poate că acel punct minuscul este izvorul Eternităţii.
William Blake
~~~~~~~~~~~~~~~~
CUPRINS
La capătul unei căutări
Prefață
Mesaj
Dumnezeu
Devotamentul
Încrederea
Datoria (Karma)
Adevărul – Cunoașterea
Meditația
Renunțarea
Rugăciunea
Împlinirea
Dincolo de moarte
Despre autor
Nici o postare găsită