Deocamdată nu ai nici un produs în coș
Cartea cuprinde răspunsul la întrebările directe și personale adresate lui Osho de discipola lui Ma Anand Pratima. Răspunsurile au fost date în întâlnirile zilnice din ashramul de la Poona al lui Osho, întâlniri ce au avut loc în perioada 01/04/1971 - 30/06/1971. Aceste dialoguri au fost publicate pentru prima oară în 1976 făcând deci parte dintre primele învățături transmise de Osho discipolilor săi.
Cartea constă într-un dialog dintre maestru și discipol, iar valoarea deosebită a cărții constă atât în răspunsurile date de Osho cât și în faptul că întrebările formulate de discipoli sunt întrebări pe care parcă oricare dintre noi am fi vrut să i le punem lui Osho dacă l-am fi întâlnit și dacă am fi avut curajul să formulăm aceste întrebări. Iată spre exemplificare care sunt primele întrebări puse lui Osho:
"Osho, îți cer iertare pentru aroganța pe care o presupun unele dintre aceste întrebări foarte personale. Le dau glas doar pentru că simt că sunt întrebări care ard în inimile multor oameni.
Cine ești tu? De ce ai venit în lume? Care este lucrarea ta aici și cum va fi ea dusă la îndeplinire?"
Citat din carte:
De aceea, atunci când întrebi „Cine ești tu?”, eu spun „Sunt conștiință”. Iar răspunsul acesta include totul: totul este conștiință. Eu răspund doar în calitate de reprezentant al totului. Poate că nu ai auzit încă până acum că ești conștiință sau poate nu ai ajuns să știi că ești conștiință, dar eu răspund chiar și în numele tău. Conștiința este cea care există. Iar atunci când spun că ceva există, sensul pe care îl dau este unul anume, definitiv. Când spun că ceva există, înseamnă că acel ceva nu va fi niciodată în neființă. Dacă ceva poate trece în neființă, înseamnă că n-a existat niciodată cu adevărat. A avut natura unui fenomen – a părut că există.
Cel care se pierde pe sine – dominația, efortul, calitatea de autor – se află acum dincolo de orice sclavie. E liber, liber ca cerul, este însăși libertatea – nici măcar liber, fiindcă atunci când cineva e liber, agentul este acolo, prezent. El este libertatea. Așa că dacă vrei, pot să-ți răspund: „Eu sunt libertatea.” Și nu există niciun motiv, fiindcă dacă ar exista motiv, atunci n-ai mai fi liber: ești legat de el, atașat de el. Dacă există un lucru pe care trebuie să faci, atunci ești atașat, nu ești liber.
Eu sunt libertate absolută în sensul că nu am nimic de făcut. Eu sunt conștiință trează. Lucrurile se vor întâmpla iar eu le accept. Dacă nu se vor întâmpla, accept neîntâmplarea. Și aștept mai departe. Așteptarea aceasta este cea care te face un intermediar pentru forțele divine ale existenței. Multe se fac prin intermediul tău atunci când autorul nu există și nimic nu se face prin tine când autorul este prezent.
Cuprins
1. Eu sunt conștiință, eu sunt libertate
2. A trăi în nesiguranță
3. Instrumente oculte și căutarea spirituală
4. Iubire, grație și divinitate
5. Meditația și căile către Trezirea Interioară
6. Secretele exploziei spirituale
7. Misterele inițierii
8. Eu sunt Poarta
Anexă. Chiar și într-o singură clipă

Grad dificultate:
Trebuie să citiți aceasta carte
Format:
13 x 20 cm
Data primei apariții:
noiembrie 2009
Traducător:
Carmen Ștefania Neacșu
ISBN:
978-973-8471-86-3
Pagini:
207
Editor:
Editura Mix
Ofertant:
Editura Mix
Titlul original:
I Am the Gate
Nici o postare găsită