Deocamdată nu ai nici un produs în coș
Pentru cei care citesc acest volum fara sa-l fi citit pe primul, vor fi reluate cateva definitii si clasificari absolut necesare pentru intelegerea tehnicilor descrise aici, tehnici considerate ca fiind de baza. Acestea sunt prezentate din perspectiva intelegerii si experientei autorului. Prezentarea acestor tehnici este didactica si succinta, ramanand ca instructorii sa le detalieze, sa gaseasca exemple si metode potrivite astfel incat elevii sa inteleaga temeinic procedeele descrise in acest volum.
Fragment din carte
„Despre lupta, atac si aparare
In timpul unei lupte, putem folosi propriul nostru corp, sau pe cel al agresorului, ca pe o arma puternica, evident daca avem cunostintele si abilitatea necesare.
Privind lucrurile din punctul de vedere al tehnicilor de Aikido, trebuie sa intelegem ca agresorul ne poate ataca cu armele corpului sau (maini, picioare, cap etc.) si deci trebuie sa fim capabili sa executam tehnici de Aikido care sa anihileze aceste atacuri, tehnici in care va trebui sa ne folosim eficient, nu numai propriul nostru corp, ci si pe cel al agresorului.
Acest fapt ne conduce la ideea ca in timpul antrenamentelor de Aikido trebuie sa luam cunostinta in mod direct, dar controlat, de efectele atacului asupra corpului nostru si sa reactionam in consecinta in scopul diminuarii acestor efecte.
Grad dificultate:
Pentru experți
Format:
16,4 X 23,5 cm
ISBN:
973-8471-30-3
Pagini:
640
Editor:
Editura Mix
Ofertant:
Editura Mix
Nici o postare găsită