Cărți despre spiritualitate practică
Cărți despre spiritualitate practica

Yoga și sănătatea

Faimoasa școală de yoga din Elveția condusă de Selvarajan Yesudian și Elizabeth Haich este una dintre cele mai cunoscute din lume. "Yoga și sănătatea", prima lor carte scrisă împreună, este de mult timp una dintre cele mai bine vândute cărți despre Yoga din întreaga lume.
35.00 RON
Prețul în puncte: 3500 puncte
Puncte primite la achiziție: 35 puncte
Indisponibil!
Adaugă la Favorite

Faimoasa școală de yoga din Elveția condusă de Selvarajan Yesudian și Elizabeth Haich este una dintre cele mai cunoscute din lume. "Yoga și sănătatea", prima lor carte scrisă împreună, este de mult timp una dintre cele mai bine vândute cărți despre Yoga din întreaga lume. Clară, ușor de citit și cu instrucțiuni simplu de urmat, având ilustrații acolo unde este necesar, "Yoga și sănătatea" a fost tradusă în peste douazeci de limbi și cumpărată de peste patru milioane de oameni.

Yoga poate deveni de acum una dintre cele mai îndrăgite forme de sport. Poate să te ajute să obții un corp suplu și o minte relaxată cu mult dincolo de ceea ce ai trăit până acum. Cu ajutorul acestei cărți scrise de doi dintre cei mai mari profesori din lume poți să înveți să-ți dezvolți și să-ți controlezi mușchii și respirația și să ajungi să te bucuri de un stil de viață sănătos complet nou.

Iata ce spune autorul despre carte:

Nu doresc să răspândesc Orientalismul vreunui cult, oricare ar fi el. Însă fericirea adevărată și durabilă poate fi atinsă doar într-un corp sănătos. Din acest motiv menționez unele reguli și precepte bine stabilite care pot fi utile atunci când te afli în căutarea reușitei. Acestea au fost alese și strânse laolaltă în așa fel încât să corespundă cerințelor Occidentalilor dornici să sacrifice o activitate oarbă și lipsită de scop pentru a dărui câteva minute zilnic dezvoltării proprii. Este dificil să devii sănătos, iar cel care vrea să reușească trebuie să cucerească și trupul, și sufletul. Secretele așteaptă să fie revelate când, ca un boboc ce crește într-un trandafir, acest mister al omului este risipit și se manifestă splendoarea adevăratei ființe umane. Ca un grădinar, omul nu poate să-și clădească drum către o realizare reușită decât dacă trupul și sufletul ajung să asculte împreună de comenzile Suprasinelui nemuritor care se află în interiorul ființei. Pe măsură ce creierul se dezvoltă ca o floare ce-și desface delicat petalele, și pe măsură ce corpul se îndreaptă către perfecțiunea fizică, Suprasinele începe să se manifeste prin sănătate perfectă, percepție și cunoaștere.
Lumea noastră de astăzi are nevoie de sănătate mai mult decât de orice lucru pe care-l poți cumpăra cu bani. Prevenirea cauzelor bolilor și suferinței este o datorie la fel de sacră ca și cea de a restabili sănătatea după care tânjesc milioane de oameni. Trebuie să începi, deci, prin a refuza să tolerezi orice influențe negative – fie ele mentale sau fizice – pentru că boala este o lipsă a forței pozitive a vieții, un vid în constituție care duce la căderea sistemului. Știința antică Yoga nu este doar perfectă, ci și exactă, pentru că îndrumă învățăcelul către acei pași înțelepți care trebuie făcuți pentru a atinge perfecțiunea fizică și mentală.
Munca mea a fost asistată și completată enorm de ajutorul pe care mi l-a acordat Elisabeth Haich, care îmi este colegă în Școala noastră de Yoga și care m-a ajutat să interpretez necesitățile exacte ale Occidentului. Am scris această carte împreună, bazându-ne pe experiențele pe care le-am trăit de-a lungul multor ani de muncă și pe un număr mare de rezultate încurajatoare. Aceste pagini au fost scrise pentru cei care nu pot să viziteze o școală de Yoga sau un `ashram` și care nu au norocul de a putea găsi un ghid personal. Sperăm sincer că această carte îl va ajuta pe căutătorul neobosit să execute exercițiile și să călătorească pe cărarea conștientă a Hatha Yoga.

Si iata si doua fragmente din carte:

" Într-o zi înăbușitoare de toamnă fugi din nou de acasă. Într-un crâng de mango la câteva mile de oraș, găsi – în sfârșit! - mult căutatul maestru Hatha Yoghin.
Yoghinul era înconjurat de un grup de tineri care îi ascultau învățăturile. În timpul lecției băiatul rămase ascuns, uitându-se la grup de la distanță. Văzu că tinerii bărbați aveau corpuri frumoase, cu mușchi splendizi, și că făceau exerciții ciudate. Văzu de asemenea că străluceau de sănătate. Când grupul se despărți, băiatul se apropie de maestru și îl rugă cu umilință să-l accepte ca discipol.
Două luni mai târziu, doctorul din Madras abia dacă-și mai recunoștea fiul. Acum băiatul umbla drept ca o săgeată. Pieptul i se arcuise. Umerii i se lățeau în fiecare zi. La sfârșitul anului pieptul îi crescuse cu zece centimetri. Brațele și picioarele aproape i se dublaseră. De atunci încolo n-a mai fost niciodată bolnav. La școală, fără să fi luat parte vreodată la lecțiile englezești de gimnastică, devenise cel mai agil dintre toți – peste noapte! Când avea douăzeci de ani, după moartea tatălui său, călători într-un oraș îndepărtat ca să-și viziteze maestrul, căruia, după Dumnezeu și părinți, îi datora sănătatea, puterea, ba chiar viața. Îi spuse maestrului că simțise o chemare interioară să facă o călătorie lungă în Europa. După o despărțire încărcată de emoție, maestrul îi spuse:
-Du-te, băiatul meu, și cunoaște Vestul. Compară-i pe oamenii din Vest cu cei din Est – felul de a fi al Occidentului cu cel al Orientului – și vezi unde se întâlnesc cele două cărări. Învață de la cei din Occident lucrurile în care ne-au întrecut, iar pe ei învață-i lucrurile în care Orientul deja și-a atins ținta. Du-te și lucrează în felul tău pentru a aduce aceste două cărări împreună. Dar în Vest vei înțelege că știința Hatha Yoga nu este numai calea către sănătate, dar și singura metodă de educație fizică din lume care se bazează pe uniunea dintre trup și suflet. Deși este o știință pentru antrenarea corpului, este totuși bazată pe forțe mentale și spirituale. Băiatul se uită cu ochi strălucitori spre maestrul său, își atinse mâinile și se plecă în fața lui.
-Maestre, știam asta acum mult timp când încercam să-mi antrenez corpul. Când îmi îndreptam atenția spre diferitele părți ale trupului... mușchii mei și centrele mele nervoase, observam că forțe spirituale pe care nu le cunoscusem până atunci creșteau în mine. Voința mea a crescut până când am ajuns stăpânul corpului meu. M-ai adus înapoi la viață; ai luat un băiețaș bolnăvicios, vlăguit, și l-ai transformat într-un atlet. M-ai scos din ruina fizică și m-ai dus înapoi către mine însumi! Îți promit...
-Nu promite nimic, băiatul meu!... Vestul este în dezordine și pare să aibă prea puțin timp să se preocupe de Est. Dar du-te și fă-ți datoria. Semănătorul rareori culege ce-a semănat. Dar dacă reușești să transmiți Yoga trupului doar câtorva dintre prietenii tăi, îți vei fi făcut datoria față de frații tăi din Occident. Oricum ar fi, învățătura nu îi va atrage decât pe cei a căror minte este liberă de orbirea materialismului și a căror lume spirituală este deschisă pentru o ordine mai înaltă și mai frumoasă a vieții... Dar ține minte, aceasta este cea mai sacră datorie a ta. - Când vei primi un mesaj de la mine, peste mări, să știi că este timpul să te întorci acasă... că țara ta de baștină te cheamă... Du-te, băiatul meu, Raiul fie cu tine!...
Și așa am ajuns în Europa."

-----

" Hatha Yoghinul care a atins cel mai înalt nivel de abilitate are control complet și absolut asupra corpului său. Poate să-și regleze la voință activitatea inimii, organele digestive și funcționarea oricărui alt organ din corpul său. Nenumărați călători din Occident care, după multe dificultăți, au reușit să aibă norocul să găsească un Hatha Yoghin adevărat în timpul vizitei lor în India au confirmat faptul că Yoghinii de 80 sau 90 de ani dau impresia că ar avea 30 sau 40 de ani, și că – după standardele occidentale – trăiesc până la vârste incredibil de înaintate pentru că pot să-și reîncarce corpurile cu energii vitale noi la voință.
Prelungirea vieții în sine, însă, nu este țelul Yoghinilor. Hatha Yoga nu este un scop de sine stătător, ci mai degrabă o pregătire pentru o Yoga spirituală mai înaltă. Într-un corp bolnav este greu să-ți dezvolți conștiința și să-ți ascuți mintea până să o aduci la un nivel superior. Din această cauză, ar trebui să ne familiarizăm întâi cu forțele care acționează în corpurile noastre pentru a le putea folosi și controla cum trebuie mai târziu. Atunci corpul nu mai este un impediment când urcăm către planuri mentale și spirituale mai înalte. Unele persoane sunt mulțumite să aibă puteri magice cu ajutorul cărora să facă lucruri privite în mod obișnuit ca miracole. Astfel de oameni se află la mijlocul drumului către scop și nu pot progresa. țelul pe care ne străduim să-l atingem nu poate fi decât acesta: eliberarea din închisoarea lumii materiale. Nu este cazul, deci, să încurcăm scopul cu mijloacele. Cunoașterea corpului nostru și a puterilor lui secrete este – indiferent cât de importantă – tot un mijloc pentru a atinge un scop. De aceea un Hatha Yoghin nu își va demonstra cunoașterea și abilitățile doar pentru a satisface curiozități mărunte. Oricine face acest lucru nu este un adevărat Hatha Yoghin. Adevăratul Hatha Yoghin își folosește abilitățile doar când poate să-i ajute pe ceilalți folosindu-le."

 

Citește mai multe extrase din carte pe blog: https://www.edituramix.ro/blog/yoga-si-sanatatea/ 



Cuprins
Prima parte Teoria Hatha Yoga
1. Povestea adevărată a unui băiat bolnav
2. Ce este Hatha Yoga?
3. Fiecare boală are cauze mentale
4. Cea mai mare greșeală a noastră: nu putem respira!
5. Ce este Prana?
6. Respirația completă
7. Înotul: Pentru o reglare perfectă a respirației
8. Apetit civilizat
7 9. Kundalini și cele șapte chakre
A doua parte Practica Hatha Yoga
10. Puterea constructivă a conștiinței
11. Efectul terapeutic al asanelor antice
12. Pranayama și asanele – Secretul unei vieți lungi
13. Exerciții de respirație pranayama
Respirația abdominală
Respirația mijlocie
Respirația superioară
1. Respirația yoghină completă
2. Kumbhaka
3.Ujjayi
4.Kapalabhati
5. Sukh Purvak - Pranayama confortabilă
6.Bhastrika
7. Respirația purificatoare
8. Respirația pentru fortifierea nervilor
9. Respirația „Ha” în picioare
10. Respirația „Ha” întinși la sol
11. Șapte exerciții scurte de pranayama
14. Asanele – Posturile corporale
1. Padmasana - Postura lotusului
2. Sidhasana - Postura pentru meditație
3. Yoga-Mudra
4. Supta-Vajrasana
5. Ardha-Matsyendrasana
6. Vakrasana I și II - Postura răsucită
7. Matsyasana - Postura peștelui
8. Paschimotana
9. Padahastasana
10. Uddiyana - Bandha - Retragerea abdomenului
11.Nauli
12. Trikonasana - Postura triunghiului
13. Bhujangasana - Postura cobrei
14. Ardha-Bhujangasana
15. Salabhasana - Postura lăcustei
16. Ardha-Salabhasana
17. Dhanurasana - Postura arcului
18. Mayurasana - Postura păunului
19. Sarvangasana - Postura lumânării
20. Viparita-Karani
21.Sirshasana
22.Halasana
23. Bru-Madya-Drishti - Concentrarea dintre sprâncene
Nasagra-Drishti - Concentrarea pe vârful nasului;
Balansul ochilor; Rostogolirea ochilor
24. Simhasana - Postura leului
25. Savasana - Postura cadavrului
15. Miracolul exercițiilor lente
16. Nimic fără minte
17. Ponturi care să-i ajute pe elevii Yoga
18. Gânduri care te pot inspira
19. Tabel de exerciții practice

Grad dificultate:
Pentru toată lumea
Format:
13 x 20 cm
Data primei apariții:
noiembrie 2011
Traducător:
Mălina Roxana Chirilă
ISBN:
978-973-8471-93-1
Pagini:
291
Editor:
Editura Mix
Ofertant:
Editura Mix
Titlul original:
Yoga and Health

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu

Fragment din carte (Yoga_si_sanatatea_pag_1-20.pdf, 4,143 Kb) [Descarcare]

De același autor

Vă mai recomandăm