Magister. Calea către sine

Fragment din carte:

"M-am trezit abia spre dimineață, chinuit de o foame cumplită.

De data aceasta, m-am grăbit să îmi ocup locul la masa lungă a refectoriului, bucurându-mă să văd alături de mine chipurile senine, lipsite de orice expresie, ale călugărilor. Tăcerea lor îmi făcu bine, permițându-mi să rămân doar cu gândurile mele.

Mă simțeam întremat după somnul din noaptea trecută, chiar dacă hoinăreala mea durase aproape întreaga noapte. Odihna îmi limpezise mintea, îmi calmase sufletul și îmi adusese înapoi echilibrul. Timpul scurs, de ieri și până azi, lăsase răgaz ideilor să se aștearnă. În dimineața aceasta mă simțeam în stare să le decantez și să scot din ele esența a cărei prezență o ghiceam ascunsă undeva în spatele lor, dar care până acum îmi scăpase.

Însă, mai întâi de toate, trebuia să mănânc.

Mi-am înghițit mâncarea încet, cu răbdare, curățindu-mi conștientul de orice fel de gând, concentrându-mă doar la senzația de plăcere încercată. Bucatele de dinainte nu îmi mai părură nici fade, nici sărăcăcioase. Aveau în ele o energie resimțită până în adâncul propriei ființe. Ba chiar, îmi păru că, de fapt, cu această energie mă hrăneam; că ea mă ajuta să-mi recapăt forțele, să-mi regăsesc vigoarea minții, să-mi întăresc voința și să-mi sporesc pofta de viață.

Senzațiile experimentate îmi modificară, pe neașteptate, optica privind actul firesc al hrănirii. Acesta nu mi se mai înfățișă a fi nici simplu, nici mecanic. Aproape că i-am deconspirat rostul, urmare a transformării aduse în interior. Iar cea care mă ajută să înțeleg totul fu liniștea… Căci, pentru cea dintâia oară, m-am dovedit capabil să apreciez efectul benefic al izolării… Tăcerea călugărilor mă lăsase doar cu mine însumi, dându-mi ocazia să-mi concentrez întreaga atenție asupra ritualului mâncării. Mi-am dat seama că până acum liniștea mea fusese doar de suprafață. Deși îmi controlasem gesturile și vorbele cu strictețe, la fiecare masă făcusem gălăgie în interior, cu sentimentele și gândurile mele neținute în frâu. Acestea roiseră în permanență înăuntru, îndepărtându-mă, nelăsându-mă să iau parte, cu adevărat, la un ritual atât de important. Mâncasem pe fugă, absent, fără să știu ce sau cât băgam în gură, fără să îmi pese prea mult de calitatea alimentelor care mă susțineau. Nu mă gândisem niciodată că dezordinea interioară putea perturba procesul acesta prin care căpătam putere să mă mișc, să întreprind acțiuni, să reflectez și să vorbesc. Fusesem mai aplecat spre ceea ce simțeam, spre stările mele de nemulțumire, de plictiseală, de tristețe sau revoltă, fără a fi conștient însă de cât de mult îmi perturbam atmosfera psihică a întregului… fără să iau în seamă faptul că haosul din mine producea doar disonanță. Întotdeauna, masa fusese ceva care mai mult mă incomodase, împiedicându-mă pentru o vreme să-mi desfășor acțiunile mele firești. Nu o privisem nicicum ca pe un proces spiritual, așa cum mi se revelă a fi în dimineața aceasta.

M-am ridicat de la masă cu forțe pe care nu le avusesem. Sufletul îmi era plin de recunoștință pentru oamenii aceștia de la care învățasem, în sfârșit, ceva. Îi simțeam mai aproape, uitând cât de mult îi disprețuisem la început.

M-am îndreptat spre catedrală, cu același sentiment învigorător de bine. Poarta principală, cea pe care am pătruns de această dată, se închise ușor în urma mea. Tăcerea mă prinse în mrejele sale, fără să mă mai incomodeze ca la început.

Aveam toată dimineața doar pentru mine. Puteam privi și studia în voie. De mult prea multă vreme, îmi fusese stârnită curiozitatea.

Mă aflam în partea vestică a lăcașului, pe așa-zisul tărâm al bătrâneții, descendenței și nemanifestatului. M-am oprit, pentru o clipă, cu mintea la orientarea simbolică a intrării: sugera tocmai natura plină de slăbiciune a omului lipsit de Biserică.

Înainte se întindea culoarul îngust al naosului, limitat de o parte și de alta de coloane groase din piatră ce se uneau undeva sus în arce perfecte. Pavajul alterna de la negru la alb, aducând laolaltă contrariile. Se îmbinau, între vechile ziduri, noaptea și ziua, nemanifestatul și manifestatul, muritorul și eternul… Construcția însăși părea o cumpănă din care se desprindea o singură idee: acela care intra era pus să aleagă; înainte se găsea viața, în spate moartea. Mă aflam și eu în acest punct de răscruce, deși nu reușeam să înțeleg. Despre ce viață era vorba? Cum ar fi crezut cineva că moartea putea fi dată la o parte?"

Iată și opinia criticului literar Florica Lupu despre această carte:

"Cu greu, astăzi oamenii își mai pot aminti de EI! Ritmul diabolic al societății contemporane și-a pus amprenta pe timpul lor și mai ales pe sufletul lor. Oamenii, NOI, cu greu ne mai regăsim…

Cartea este un poem al OMULUI, al regăsirii sinelui. În această lume, ea aduce emoția calității de a fi OM, a bucuriei de a te descoperi, de a-ți descoperi marile întrebări.

Cartea, poem liric de IUBIRE, aduce sentimentul că numai prin liniște te afli, te descoperi, te dezvolți!

Călătoria la care autoarea ne invită este drumul inițiatic către NOI înșine. Dialogul cu Pater, personaj simbol, magician al tăcerii înțelepte, al înțelepciunii tăcute, creată spre a fi descoperită, oferindu-se cu liniștea și calmul marilor filozofi, ridică cititorului întrebările de care omul modern fuge… se teme de sine… nu crede în sine…

Din toate experiențele, eroul cărții va învăța că la baza existenței singurele certitudini rămân: adevărul, frumusețea, stăpânirea de sine, curajul, respectul, toleranța și, mai presus, IUBIREA, împotriva lașității, inconsecvenței, fricii de tine însuți sau de alții, prejudecăților de tot soiul.

Parabolă superioară a existenței contemporane, cartea se oferă ca un memorial de călătorie spirituală, dar și ca un îndrumar spre NOI înșine.

Cartea dovedește stilul rafinat al intelectualului profund, dovedește meticulozitatea creatorului în realizarea bijuteriei cuvântului, autoarea stăpânind sensurile profunde ale cuvântului.

Dumnezeu ne-a dat cuvântul. Ne ridicăm prin el, ne regăsim prin el, învățăm noi și-i învățăm și pe alții! Ne regăsim în rândurile cărții, ne întoarcem să recitim pasajele ce ne definesc, în care respirăm. Simțim nevoia cărții ce țâșnește din NOI, rămâne cu NOI, visează cu NOI.

Numai astfel pot vorbi despre această insolită apariție: IUBIREA DE NOI."

Cuprins

Prefață

Cuvântul autoarei

Primus annus

Capitolul I: Inquisitio

Capitolul II: Melanosis

Capitolul III: Revelatio. Leukosis

Secundus annus

Capitolul IV: Xanthosis

Capitolul V: Rebis

Tertius annus

Capitolul VI: Iosis. Lapsit exillis

Capitolul VII: Multiplicatio

Glosar

Index Latin