Corbul care a vorbit cu Dumnezeu

Cartea reprezintă o invitație adresată cititorilor săi de a ieși pentru o clipă în afara lumii noastre atât de ocupate și de a experimenta seninătatea stării prezente, bucuria simplă a Existenței.Citind aventurile lui Joshua din această fabulă încântătoare, ne dăm seama că răspunsul la dificultățile prin care trecem nu este niciodată prea departe de locul în care ne aflăm. Pe scurt, el poate fi găsit întotdeauna chiar în inima noastră. Christopher Foster prezintă călătoria unui erou, în cazul de față un corb sensibil, vulnerabil, dar extrem de hotărât să-și ducă misiunea la bun sfârșit și să își împlinească destinul – acela de a deveni un prieten și un aliat al umanității.

O poveste minunată despre urmărirea și împlinirea visului personal. Înțelepciunea naturii este prezentată aici sub forma unei aventuri captivante. Autorul ne reamintește că singura realitate autentică, iluminată, este aceea a momentului prezent. Numai pătrunzând în liniștea inimii și a sufletului putem noi realiza ce este cu adevarat natural, sesizând adevărul existenței.

Fragment din carte

Legendele pe care i le spunea bătrâna Esmeralda, bunica sa atât de înțeleaptă, afirmau că în timpurile de demult, corbii făceau parte dintre cele mai iubite creaturi de pe pământ. Loialitatea și credința lor erau atât de mari încât li se dădeau cele mai importante sarcini care serveau cauza binelui.Când Marele Spirit le-a poruncit corbilor să-l hrănească pe Ilie, atunci când acesta s-a ascuns în pustie, ei i-au adus pâinea și carnea de care avea nevoie pentru a supraviețui. Îi aduceau de mâncare în fiecare dimineață. Seara la fel.

Dar nu numai credința și loialitatea lor stăteau la baza iubirii și admirației cu care erau priviți corbii. Bătrâna Esmeralda obișnuia să-i vorbeasca inclusiv despre înțelepciunea lor, privind-o cu ochii săi plini de bunătate, dar aprigi.Mai mult, erau considerate creaturi magice și extrem de simpatice.Oamenii credeau că inimile lor erau pline de iubire.Oare nu un corb a fost cel care, potrivit Legendelor, a cules floarea perfectă, depunând-o la picioarele patriarhului Adam, atunci când acesta era copleșit de durere văzând decăderea care începuse pe pământ? Solul, altădată fertil, pe care creștea o vegetație de o mare frumusețe, identificată, pe bună dreptate, cu un Paradis terestru, începuse să degenereze, din cauza dizarmoniei tot mai mari care domnea printre oameni.

Ar fi prea mult dacă am spune că Joshua nu era interesat de jocuri sau de mâncare. Uneori se auto-pedepsea singur, temându-se că aceste gânduri frivole îi absorbeau prea tare atenția, ocupând un spațiu prea mare în mintea sa. Lucrul care îl interesa cel mai mult era misterul vieții. Miracolul acestuia. Intuia că viața avea o semnificație mult mai profundă decât cea general acceptată, deși nu avea habar care ar fi putut fi aceasta.Pe scurt, pe o scală de la unu la zece, pentru Joshua mâncarea și joaca nu ocupau un loc mai presus de șase sau șapte. Cât despre fratele și surorile lui, sau orice alt corb pe care îl cunoștea, acestea ocupau inevitabil locul zece. Ce altceva mai conta în afară de ele?

Exista oare ceva mai important decât aceste lucruri?

CUPRINS
MULȚUMIRI
PARTEA ÎNTÂI
PARTEA A DOUA
PARTEA A TREIA
PARTEA A PATRA
DESPRE AUTOR
DESPRE „CORBUL CARE A VORBIT CU DUMNEZEU“