Deocamdată nu ai nici un produs în coș
Elisabeth Haich
S-a născut la Budapesta în 1897.
Elisabet Haich este nu numai o recunoscută și apreciată autoare, dar și o experimentată practicantă, urmând diferite căi spirituale.
A fondat, împreună cu Selvarajan Yesudian, prima școală de Yoga din Elveția, aceasta fiind dealtfel și cea mai veche și cea mai faimoasă școală de Yoga din Europa.
Specificul școlii Yesudian-Haich era faptul că ei promovau yoga nu ca gimnastică ci ca o cale spirituală autentică. Școala a existat până în 1989 când, datorită vârstei înaintate și datorită lipsei unor elevi care să preia și să ducă mai departe învățăturile celor doi profesori, școala a fost închisă. Elisabeth Haich a murit în iulie 1994, la vârsta de 97 de ani
A fost profesoară de yoga și autoare a câtorva cărți de referință despre disciplinele spirituale. Cărțile scrise de ea au fost traduse și foarte apreciate în întreaga lume, reușind să schimbe în bine cursul vieții numeroșilor săi cititori.