„În esențã, viața noastrã – de la naștere pânã la moarte – este o Inițiere inconștientã, pentru cã acest proces trebuie parcurs – vrând nevrând. Dar îl parcurgi foarte lent: ritualul însã îl accelereazã incredibil.

În decursul câtorva ore, îți trãiești întregul destin. Toate tragediile de teatru – mai ales operele elene și tragediile
lui Shakespeare – prezintã, într-o formã palidã, treptele și stãrile sufletești ale ritualurilor inițiatice.
 

 
Aceste trepte sunt urcate, conștient sau nu, de toți, fãrã excepție. Ele sunt ritmurile ancestrale ale vieții. În naturã, primãvara, vara, toamna, iarna, în viața omului nașterea, formarea eului, destrãmarea, moartea și renașterea.
 
 
Pe scenã, de regulã, eroul este înrobit de o pasiune șerpeascã, care îl antreneazã în șiruri de conflicte, pânã când eul sãu terestru se fisureazã, se sfarmã, trece prin faza nimicirii și, la sfârșitul poveștii, asistãm la renașterea lui sufleteascã, care îl face o ființã mai frumoasã, mai nobilã și mai perfectã.
 

 
În zilele noastre nu se mai scriu tragedii autentice, cãci scriitorii nu cunosc aceastã trãire.
 
 

Viața lui Shakespeare este înconjuratã de atâtea mistere tocmai pentru cã el nu a fost numai un om de teatru, ci și un inițiat.
 
 

Experiența inițiaticã nu a dobândit-o în vremea sa, ci cu mult timp în urmã. A ajuns la iluminare în școala elenã din Eleusis,* și ca cel mai important din triada dramaturgilor greci, a fost cel dintâi care a fãcut publice, sub forma unor drame, ritualurile secrete ale iniþierii. (A murit în anul 456 Î.e.n. Inscripþia de pe mormânt îi aduce omagii doar în
calitate de luptãtor în bãtãlia de la Marathon și trece sub tãcere faptul cã a fost adevãratul creator al tragediei.)
 

Piesele lui Shakespeare sunt pline de citate, luate cuvânt cu cuvânt din tradițiile orfice* *, care, în Anglia epocii elisabetane, nu puteau fi cunoscute.

Aceste piese poartã mesaje deosebite pentru noi, pentru cã Shakespeare este primul care ne informeazã cã existã nu numai marea Inițiere, ci și cea micã: pentru ca regele Lear sã învingã incapacitatea sa de a iubi sau Othello, dragostea falsã, egoistã și geloasã: ei trebuie sã moarã. Aceasta nu este încã marea iluminare finalã, ci doar una „minorã„: sufletul, aflat în punctul acceptãrii catharsisului, se purificã.
 
 

Acesta este conflictul dintre viațã și destin, pe care îl trãim noi toți.
 
 

Orice problemã ai avea, fie a sufletului, fie a destinului: dacã, ducându-te la psiholog, el este capabil numai de sfaturi demne de Cehov sau Hemingway, nu te vei vindeca niciodatã.
 
 

Pentru a rezolva un impas, oricare ar fi el, trebuie sã devii un erou shakesperian, sã treci prin purgatoriul catharsisului și sã fisurezi zalele eului tãu.
 

 
Însã acest proces este însoțit de o rezistențã disperatã, asemãnãtoare cu cea simțitã de mine în clipele morții mele.
 
 

Sistemul de autoapãrare al eului este extrem de puternic. Cât timp primejdia nu e prea mare, mintea te induce în eroare, vrei sã fii compãtimit, pozezi în diferite roluri sau pur și simplu ascunzi problema în inconștient, așa cum câinele îngroapã un os – dar dacã lupta se întețește, autoapãrarea devine nemiloasã, cãci știe cã este vorba de viațã și de moarte.

Faza cea mai grea a inițierii este punctul mort.

Acesta este momentul în care eul trebuie sã se sacrifice. Te-ai ferecat în acest eu în așa mãsurã, cu toate crezurile, gândurile, imaginația, cu vibrațiile nervilor și celulelor tale, încât crezi cã acesta ești chiar tu. Punctul mort este cea mai puternicã fazã a acestei vrãji: în momentul crizei eul se apãrã disperat, se îmbrãțișeazã spasmodic și nu aude glasul identitãții sale divine.
 
 

EU-l tãu ți-a fost mereu sprijin, indiferent dacã ai fost credincios sau nu. Din adâncul subconștientului tãu, el te-a ocrotit, te-a atenționat, te-a sfãtuit și te-a ajutat tot timpul. Pânã acum, în orice groapã ai fi cãzut – necazuri, lovituri, eșecuri – ți-ai putut continua soarta.
 
 

De multe ori îl numeai instinctul vieții.
Toatã viața el te-a însoþit.
Când în chip de speranțã, când ca încredere și forțã.
 

În punctul mort, însã, panica voinței eului devine atât de puternicã, încât glasul EU-lui nu pãtrunde pânã la tine.
Trãirea credinciosului este aceea cã Dumnezeu l-a pãrãsit.
 
 

Inițierea se deosebște de „viața trãitã instinctiv“ și de moartea naturalã prin aceea cã, pe de o parte, procesul este foarte rapid (motiv pentru care necesitã o pregãtire corespunzãtoare, în lipsa cãreia nu poate fi efectuatã, pentru cã aici flãcãrile lente ale cotidianului ard cu incandescența atomilor), iar pe de altã parte, ucenicul beneficiazã de
pregãtire pentru experiența morții, provocatã artificial, ca sã poatã trece victorios peste punctul mort.
 
 

În punctul mort, însã, nu existã ajutor și acesta nici nu ar fi posibil.
 

 
Ritualul inițierii este condus de maeștrii, care, la rândul lor, au trecut și ei prin aceastã experiențã și o cunosc cu rigoare psihologicã. Esenþial este cã ei nu intrã în legãturã cu eul-șarpe al învãțãcelului, ci
direct cu EU-l lui superior, îl influenþeazã prin intermediul acestuia și amplificã vocea lui. În punctul mort însã EU-l tace, de aceea nici vocea maeștrilor nu se mai face auzitã.
 
 

Fiecare trebuie sã treacã singur prin poarta îngustã.
De aceea, existã pericolul ca din acest punct sufletul sã nu se înalțe, ci sã cadã înapoi.”


 
Paragrafele pe care tocmai le-ai citit sunt extrase din capitolul 4 al cărții Frunziș și Rădăcină, scrisă de Peter Muller. După ce a trupul i-a fost sfârtecat de 4 gloanțe trase sadic pe câmpul de luptă (pe parcursul a câteva minute), autorul a traversat experința morții, iar apoi a revenit la viața. Această experiență în loc să îl doboare,  a devenit principala sa sursă de inspirație și motivație de a căuta Adevărul Ultim.

Cartea Frunziș și Rădăcină  (deși e o continuare a cărții Șarpele și Crucea, se poate citi separat) explică tragedia sufletului uman și drumul de la Unitate la Dualitate și înapoi la Întreg. E o adevărată enciclopedie, o revelație care conduce cititorul prin diferite subiecte … de la filosofie, la poezie, la politică, știință, psihologie, religie, mitologie, mistică orientală și occidentală etc, conectându-le pe toate într-un înteg și stimulând sufletul cititorului să își regăsească rădăcinile și să fuziuneze din nou cu Divinul.

Citește și tu Frunziș și Rădăcină 

Acum ai 30% REDUCERE

Cu drag,
Marcus Gergely