Cărți despre spiritualitate practică
Cărți despre spiritualitate practica

Radiațiile telurice și efectele lor pozitive și negative

30/07/2019
de catre

 

 Există multe locuri pe glob pe care oamenii le vizitează deoarece se spune că ar avea puteri vindecătoare. Nu sunt doar invenții. Am vizitat personal (Harald W. Tietze) câteva astfel de zone, unde am fost martor la vindecări care au survenit într-o clipită. Adesea a fost înălțată o capelă, o biserică sau alt  lăcaș de cult în spațiul cu cea mai mare acumulare de ener­gie telurică din aceste ținuturi. Oamenii care au trăit pe pielea lor miracolul vindecării lasă aici bilețele de mulțu­mire adresate Sfinților sau Fecioarei Maria.

 

Locurile unde se petrec aceste vindecări extraordinare sunt traversate de mai multe linii energetice telurice. Cu cât se intersectează mai multe linii, cu atât mai rapidă și mai eficientă este vindecarea.

 

În afară de energia naturală existentă, în unele regiuni se obișnuiește ca oamenii să trebuiască să meargă pe jos foarte mult până să ajungă la „punctul suprem al vindecării energetice”. În cazul bisericii Maria Hilf (Ajutorul Fecioarei Maria) din Bavaria, Germania, persoanelor care doresc să viziteze acest lăcaș de cult li se cere să o facă... în genunchi. Li se spune că s-au îmbolnăvit din cauza păcatelor săvâr­șite și că, pentru a și le ispăși, trebuie să sufere. În cazul de față, suferința constă în a urca în genunchi sute de scări din piatră până la „locul iertării”, astfel încât mintea să fie purificată și capabilă să vindece ulterior corpul. Se pare că această procedură chiar dă rezultate!

 

Ce reprezintă radiațiile telurice?

Oamenii de știință denumesc zonele cu radiații telurice negative geopatogene, cuvânt derivat din geo – „pământ” și patogen – „care cauzează boli”. De la acest termen general, pornesc, asemeni unor ramificații, multe teorii cu diverse alte denumiri, precum „radiații provocate de presiunile magmei asupra scoarței tectonice”, „radiații difuze”, „falii terestre”, „rețeaua de radiații Curry”, „câmpuri magnetice telurice”, „umbre de energie cosmică”, cea mai frecventă fiind: „radiațiile venelor de apă” (radiații emise de colec­toarele geologice de ape subterane). Teoriile în sine nu sunt importante, întrucât pot fi modificate pe viitor de noi des­coperiri științifice. Singurul lucru care contează cu adevă­rat este că aceste raze ne influențează și este necesar să știm unde le putem identifica și în ce fel ne putem proteja sau chiar evita complet. Efectele radiațiilor telurice sunt mai mult decât evidente și știința nu poate face absolut nimic pentru a le anula. Aspecte cunoscute de mii de ani, dar ținute sub un con de umbră, au fost acum redescoperite.

 

Cum funcționează radiațiile telurice?

În momentul în care un organism viu este expus radiați­ilor telurice, acesta va resimți o stare de tensiune care, pentru o perioadă scurtă, va duce la o accelerare a randamentului funcțiilor sale, însă, pe termen lung, mai cu seamă dacă expu­nerea are loc noaptea, în timpul somnului, va crea un efect de epuizare severă. Radiațiile telurice dereglează interacțiunea normală care se stabilește între sistemul nervos și cel hormo­nal. Influența pe care o au glandele, hormonii și nervii unii asupra celorlalți poate conduce, în funcție de intensitatea radiațiilor, la mutații ale celulelor corpului.

 

În ceea ce privește copacii care cresc în zone cu radi­ații telurice puternice, aceștia suferă, treptat, modificări în structura lemnului.

 

Radiațiile telurice și pericolul instalării unor boli permanente

Corpul uman are o capacitate limitată de a face față factorilor perturbatori, de aceea stimularea continuă sau tensiunea permanentă nu îi sunt prielnice. Presiunea exer­citată de un aparat dentar, de exemplu, chiar dacă este rela­tiv mică, va determina, totuși, după o anumită perioadă de timp, modificarea poziției dinților.

 

Multe dintre stările noastre de sănătate sunt influențate în mod direct de către radiații, în această categorie intrând afecțiuni precum: crampele, depresia, insomnia, enurezisul, astmul, dureri în locurile vulnerabile ale corpului. Ceea ce îngrijorează, însă, și mai mult sunt afecțiunile care se pot transforma în maladii permanente, cum ar fi cancerul. În momentul de față există dovezi considerabile care atestă legătura directă dintre radiațiile geopatogene și cancer.

 

Efectele pozitive ale radiațiilor telurice

Cu toate că radiațiile sunt un factor determinant care contribuie la apariția bolilor, nu trebuie să le trecem cu vederea și efectele pozitive, acestea stimulând și activând rezervele fizice și spirituale ale omului. Strămoșii noștri obișnuiau să își ridice lăcașurile de cult în zone bogate în radiații, tradiție păstrată până în zilele noastre de către popoarele indigene. Energia specială emisă de radiații în aceste locuri de reuniune este întrebuințată doar pentru activități de scurtă durată destinate rugăciunii în grup.

 

Vechile triburi germanice venerau stejarii impunători care atingeau o vârstă impresionantă, în ciuda faptului că se dezvoltaseră în zonele de intersecție a liniilor radiațiilor. Legendele spun că, sub un astfel de arbore, denumit chiar stejarul vrăjit, se organizau adunări pentru a fi judecați rău­făcătorii sau erau celebrate petreceri.

 

Templele din antichitate au fost de asemeni ridicate în zone puternic radiate, exact cum s-a întâmplat și cu bisericile de origine romană. Locuitorii Romei au ales drept loc de execuție a Sfântului Paul zona celor trei fân­tâni, din apropierea orașului. Ulterior, aici a fost construită Mănăstirea Trefontana, unde s-au evidențiat de-a lungul timpului foarte mulți călugări valoroși.

 

Toate bisericile străvechi sunt construite pe linii ale radiațiilor, sub altar existând posibilitatea intersectării a două sau chiar mai multor linii. Radiațiile de frecvență înaltă au un impact și mai pro­fund, iar pentru persoanele sensibile ele reprezintă chiar factorul declanșator al unor viziuni. Acesta este semnul clar al existenței unei zone puter­nic radiate. Poziționarea pe spațiul de intersectare a liniilor poate avea ca efect atingerea unor stadii foarte ridicate de meditație. În aceste locuri, creierul pare să funcționeze pe o frecvență diferită, cu o sarcină electrică mai mare și astfel  suntem capabil să avem respectivele viziuni sau să experi­mentăm revelații extrem de profunde.

 

În antichitate, drumurile erau, de asemenea, construite pe linii ale radiațiilor. Liniile de intersectare a radiațiilor telurice au devenit, așadar, linii de intersectare a drumuri­lor. Oamenii, similar cailor sau altor animale de tracțiune, dau dovadă de o mai mare rezistență atunci când circulă pe linii de energie, iar păsările migratoare le utilizează pe post de linii de navigație aeriană.

 

 Radiațiile telurice și efectele lor negative

Așadar, după cum se vede, radiațiile telurice - cunoscute și sub numele de radiații Hartmann - sunt prezente și în casele noastre (indiferent că locuim la parter sau la etajul 20) și pot produce efecte benefice precum cele de mai sus sau efecte nocive, printre care amintim: insomnie sau somn neliniștit cu întreruperi, crampe, agitație, lipsa de concentrare, tensiuni sau dureri musculare sau articulare, dureri de cap, aritmie, tulburări ale sistemului cardiac, presiunie sanguină oscilantă, depresie, sentimente neplăcute intense, oboseală (senzația că nu avem vitalitate fără cafea, țigări, băuturi energizante), respirație greoaie, astm, cancer etc. Din această „concluzie” se nasc întrebări gen:  cum le identificăm, cum le  localizăm în propriile case astfel încât să știm unde să dormim (să ne așezăm patul) și unde nu, cum le măsurăm intensitatea și cum discernem dacă au o influență pozitivă sau negativă asupra noastră?

 

Pentru a răspunde la astfel de întrebări Harald W. Tietze a scris Manual de Radiestezie, carte din care nu doar că vei afla răspuns la întrebări în genul celor de mai sus, ci vei descoperi și cum să folosești radiestezia (un talent cu care ne-am născut cu toții, dar pe care puțini știu că îl au și și mai puțini îl folosesc) ca să îți redobândești și întărești sănătatea.

 

Citește Manual de Radiestezie și află cum să comunici într-un mod simplu, natural și eficient cu mintea ta subconștientă și cu subtilitățile mediului exterior.

Comment-uri

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu

Postări recente Postări recente