Cum s-ar putea crea o punte între adolescenţi şi părinţii lor?

Mai întâi de toate, adolescenţii ar trebui să fie cât mai sinceri şi să spună întotdeauna adevărul, indiferent de consecinţe. Ei ar trebui să le spună părinţilor lor ceea ce simt, nu cu aroganţă, ci cu umilinţă. Dar nu ar trebui să ascundă nimic de părinţii lor. De aici se naşte prăpastia: părinţii ascund tot felul de lucruri de copiii lor, iar când ajung la adolescenţă, aceştia ascund şi ei tot felul de lucruri de părinţii lor, iar prăpastia devine din ce în ce mai mare.

Într-o zi, i-am spus direct tatălui meu: „O să mă apuc de fumat“. El mi-a răspuns: „Ce?!“ I-am spus: „Va trebui să-mi dai bani de ţigări, căci nu doresc să fur. Dacă nu-mi dai bani, o să fur, iar responsabilitatea îţi va aparţine în întregime. Dacă nu-mi dai voie să fumez, o să fumez oricum, dar pe ascuns. În acest fel, vei face din mine un hoţ şi un mincinos, un om incapabil să fie cinstit şi deschis. Văd atâţia oameni care fumează, încât vreau să văd cum este. Doresc cele mai bune țigări care există, şi intenţionez să fumez prima ţigară în faţa ta“.

Mi-a răspuns: „E ciudat, dar argumentaţia ta este corectă. Dacă o să încerc să te împiedic, o să furi, şi oricum o să fumezi, astfel încât nu numai că nu voi reuşi să te împiedic să fumezi, dar o să nasc în mintea ta gânduri încă şi mai criminale. Mă doare, dar n-am ce face. Eu n-aş dori ca tu să te apuci de fumat“.

I-am spus: „Nu are a face! Dorinţa mea s-a născut văzându-i pe alţii fumând. Vreau să verific dacă merită sau nu. Dacă voi considera că merită, atunci va trebui să mă aprovizionezi constant cu ţigări. Dacă nu voi considera că merită, atunci voi renunţa eu însumi. Dar nu am vrut să încep până când nu am obţinut răspunsul tău, ca să nu mă simt vinovat. Indiferent de răspunsul tău, responsabilitatea îţi va aparţine de acum încolo“.

Împotriva voinţei sale, tata a fost nevoit să-mi cumpere cele mai bune ţigări care existau. Rudele mele, bunicul, toţi insistau: „Ce faci? Ai înnebunit?“ Dar tata le răspundea: „Nu am înnebunit. Voi nu îl cunoaşteţi la fel de bine cum îl cunosc eu. Va face exact ce a spus, iar eu îi cunosc bine sinceritatea, şi i-o respect. Mi-a explicat foarte clar planul lui: "Nu mă forţa şi nu încerca să mă împiedici, căci acest lucru mă va face să mă simt vinovat".

Am fumat acea ţigară, am tuşit, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu am putut să termin nici măcar prima ţigară, după care i-am spus tatălui meu: „Gata, s-a terminat. Nu trebuie să-ţi mai faci probleme. Dar vreau să înţelegi că am să-ţi spun tot ce mă frământă, ca să nu fiu nevoit vreodată să ascund ceva de tine. Dacă mă ascund chiar şi de tatăl meu, atunci de cine să mă mai simt legat? Nu vreau să creez nici o prăpastie între mine şi tine“.

Văzând că am aruncat ţigara, ochii tatălui meu s-au umplut de lacrimi. El mi-a spus: „Toată lumea a fost împotriva mea, dar sinceritatea ta m-a silit să-ţi cumpăr ţigări“.

Nu cred să mai fi existat vreodată un tată indian care să-i fi oferit fiului său prima ţigară. Era ceva nemaivăzut. Părinţii nici măcar nu fumează în faţa copiilor lor, pentru ca acestora să nu le vină cumva vreo idee de a-i imita.

Adolescenţii se află într-o situaţie extrem de dificilă. Ei sunt în schimbare; îşi lasă copilăria în urmă şi se transformă în tineri. În fiecare zi, în faţă li se deschid noi dimensiuni ale vieţii. Pentru ei, ajutorul părinţilor este covârşitor în această perioadă de transformare.
Din păcate, foarte puţini dintre ei reuşesc să comunice în vreun fel cu părinţii. Trăiesc în aceeaşi casă, dar nu vorbesc unii cu alţii, pentru că fiecare vorbeşte o altă limbă, iar viziunile lor diferă fundamental. Singurul mod de comunicare apare atunci când băiatul sau fata au nevoie de bani. Şi astfel, prăpastia se adânceste pe zi ce trece, adolescenţii devenind nişte străini pentru părinţii lor, şi invers; iar aceasta este cea mai mare calamitate.

Adolescenţii trebuie încurajaţi să le spună părinţilor tot ce gândesc, fără nici un fel de teamă. Acest lucru îi va ajuta nu numai pe copii, ci şi pe părinţi.

Adevărul are întotdeauna o frumuseţe a sa, la fel şi sinceritatea. Atunci când adolescenţii îşi deschid cu sinceritate inimile în faţa părinţilor lor, acest lucru îi determină şi pe părinţi să-şi deschidă sufletele în faţa copiilor lor, căci şi ei au destule lucruri despre care ar dori să vorbească, dar nu îndrăznesc. Societatea le interzice acest lucru, la fel religia sau tradiţia. Dacă vor vedea deschiderea adolescenţilor, ei se vor deschide la rândul lor. În acest fel, faimoasa prăpastie între generaţii ar putea să dispară pur şi simplu. 

Inevitabil, problema cea mai tulburătoare este cea legată de sex. Copiii ar trebui învăţaţi să spună clar ce le trece prin minte. Ei nu ar trebui să ascundă nimic, căci orice le-ar trece prin minte, acest lucru este natural. Ei ar trebui să le ceară sfatul părinţilor lor – ce ar trebui să fac? – căci sunt într-o stare de agitaţie şi au nevoie de ajutor. Și cui li s-ar putea adresa ei dacă nu părinţilor lor?

Orice problemă am avut, eu le-am spus părinţilor mei. Și la fel sfătuiesc pe toată lumea să facă: adolescenţii ar trebui să nu le ascundă nimic părinţilor lor, profesorilor lor. Dacă ar fi complet sinceri cu aceştia, prăpastia ar dispărea. Iar acest lucru este absolut necesar, căci ce fel de societate este aceasta? Există o prăpastie între copii şi părinţi, între soţ şi soţie, între profesori şi elevi. Pretutindeni, numai prăpăstii! 

Toată lumea este înconjurată de prăpăstii, de parcă nu ar mai exista nici un fel de comunicare. Aceasta nu este o societate, nu este o comunitate, de vreme ce nu există comunicare. Nimeni nu spune ce gândeşte, toată lumea reprimă ceva. Oamenii îşi reprimă dorinţele, şi toţi sunt mânioşi, frustraţi, singuri. Am creat o generaţie mânioasă, o filosofie a minciunii.

Şi totul a pornit de la pierderea contactului dintre copii şi părinţi. Copiii pot face enorm de multe lucruri, şi au curajul necesar pentru a le face. Sunt lucruri pe care părinţii nu le mai pot face, căci sunt mult prea condiţionaţi. Adolescenţii sunt tineri şi neîntinaţi; învăţaţi-i să fie sinceri cu părinţii lor. 

Când eram adolescent, am făcut o convenţie cu tatăl meu. I-am spus: „Doresc să facem o convenţie“. „În legătură cu ce?“ m-a întrebat el. I-am răspuns: „Convenţia este următoarea: ori de câte ori voi spune adevărul, tu va trebui să mă  răsplăteşti, nu să mă pedepseşti. Căci dacă mă vei pedepsi, data viitoare nu-ţi voi mai spune adevărul“.

În lume, lucrurile stau exact invers. Cine spune adevărul este pedepsit, aşa că nu e de mirare că nimeni nu-l mai spune. Apoi, tinerii învaţă să mintă, căci minciuna este răsplătită. 

Aşadar, i-am spus tatălui meu: „Decide-te. Dacă vrei să te mint, te voi minţi... dacă asta consideri că merită să fie răsplătit. Dar dacă eşti gata să-mi răsplăteşti sinceritatea, atunci îţi voi spune numai adevărul – dar nu ai dreptul să mă pedepseşti pentru el“. 
Mi-a răspuns: „Accept această convenţie“.

Este cea mai simplă metodă. Dacă nu poţi fi sincer nici măcar cu părinţii tăi... În această lume suntem cu toţii străini; chiar şi părinţii sunt nişte străini pentru tine, dar dintre toţi, ei sunt cei mai apropiaţi, cei mai intimi.

Expuneţi-vă sufletele în faţa lor, astfel încât să nu mai existe nici o prăpastie. Acest lucru îi va ajuta şi pe ei să-şi deschidă sufletele în faţa voastră. Reţineţi această lege importantă: adevărul, sinceritatea, deschiderea sufletească – declanşează întotdeauna aceleaşi calităţi în cei din jur.

 Osho - CARTEA DESPRE COPII: https://www.edituramix.ro/spiritualitate-ezoterism/cartea-despre-copii/