Amintirile vii

19/03/2018
de catre

Astăzi țin în mână o carte-proaspătă. Miroase a nou, miroase a aer curat – căci abia a văzut lumina tiparului. A sosit în editură... aducându-mi, aducându-ți... un iz de cunoştințe atemporale, scântei divine transmise peste timp de Bhagavan Sri Ramana Maharshi. Nu o pot lăsa din mână, căci mă simt ca și cum mi-ar vorbi un prieten de demult care îmi cunoaște toate colțurile minții și îmi toarnă în suflet o poveste cu pilde și fapte de viață, prin vocea unuia dintre discipolii săi cei mai dedicați – Sadhu Arunachala. 

Povestea este a omului Alan W.Chadwick, cel care a trecut prin ororile primului război mondial din postura de maior al armatei britanice, a căutat răspunsuri și a avut șansa să găsească pur și simplu într-o carte "imboldul călăuzitor" ce îl va determina să tranziteze jumătate de glob și să-și trăiască călătoria spirituală, alături de maestrul său, Ramana Maharshi.

Amintirile vii sunt ale lui Sadhu Arunachala, cel care, a lăsat în urmă tot trecutul și, o dată ajuns în locul ce îl chema și îl aștepta totodată - în Ashramul situat la poalele Colinei Arunachala, și-a trăit restul vieții în preajma luminii lui Bhagavan.

 

«Am avut noroc că adevărul mi s-a dezvăluit atât de uşor... S-a adeverit afirmaţia lui Bhagavan cu privire la faptul că „Chadwick a fost cu noi şi înainte, a fost unul de-ai noştri. A avut o oarecare dorinţă de a se naşte în Occident, care acum i s-a împlinit.” Se pare aşadar că memoria învăţăturilor primite într-o viaţă anterioară a dat roade în cea actuală.  

Să încerc să descriu acum primele mele impresii ale celor dintâi momente în care m-am aflat în prezența lui Bhagavan, e un demers dificil. Am simțit pacea extraordinară a prezenței sale, bunăvoința, grația lui. Nu am simţit ca şi cum atunci l-aş fi întâlnit pentru prima oară. Era ca şi cum l-aş fi cunoscut dintotdeauna. Nu am avut nici măcar senzaţia reluării unei legături cu o cunoştință veche. El fusese acolo dintotdeauna, deşi eu nu fusesem conştient de asta la momentul respectiv. Acum ştiam.  

Bhagavan a avut, cu siguranţă, un mesaj pentru Occident, unde era mult apreciat. Argumentările pur raţionaliste şi lipsa oricărui sentimentalism în învăţăturile sale constituiau o mare atracţie. Nu ţinea niciodată predici, nici nu decreta ori impunea regulamente, ci se rezuma întotdeauna la îndreptarea căutătorului asupra sa însuşi, subliniind că totul depindea în întregime de el, gurul neputând decât să indice şi să ghideze, nimeni altcineva neputând conferi altcuiva Realizarea Sinelui.  

Bhagavan nu îi încuraja niciodată pe cei ce veneau la el şi începeau să-şi mărturisească păcatele. De regulă îi întrerupea, neîngăduindu-le să continue şi sfătuindu-i să nu sălăşluiască în trecut, ci să descopere cine sunt ei acum, în prezent. Ideea era că nu fapta în sine avea importanţă, ci ataşamentul faţă de aceasta. A persista retrospectiv asupra actului era lucrul cel mai dăunător pe care îl puteau face. Act care în sine însemna ataşament.

Reincarnarea a fost întotdeauna concediată de Bhagavan prin contra-întrebarea „Descoperă dacă te-ai născut acum; dacă nici măcar nu te-ai născut acum, atunci cum te-ai putea naşte din nou?”. Avem aici miezul întregii chestiuni. Întrucât ultimativ fiecare dintre noi va descoperi pentru sine însuşi că nu există decât un singur „Eu” care se manifestă sub forma a nenumărate egouri, ireale de fapt şi neînsemnând nimic altceva decât umbre pasagere.  

Bhagavan mi-a explicat odată că gândurile ne vin sub formă de impulsuri intermitente ce se succed cu o viteză fulgerătoare și că niciun gând nu e continuu. Este analog unui ciclu de curent alternativ atât de rapid încât pare continuu, la fel ca lumina electrică emanată de un bec. Dacă doar am putea să ne concentrăm mai degrabă asupra intervalului dintre gânduri decât asupra gândurilor însele și iată, asta e Realizarea Sinelui.  

...presupunând că te-ai debarasat de cea mai mare parte a vasanelor, cum apare de fapt realizarea? Referitor la această întrebare de dobândire a realizării Sinelui, Bhagavan mi-a mărturisit că o persoană care meditează în mod regulat, în fazele incipiente va intra de regulă într-o transă care va dura probabil vreo 30 de minute, iar dacă va continua cu practica corectă a tapas-ului, acest gen de samadhi va deveni mai frecvent. Atât de transportat de ea va fi, încât nu va mai fi în stare să se gândească la nimic altceva decât cum să se retragă în vreun ungher liniştit unde să poată medita nestingherit. Îşi va pierde interesul în orice altceva până ce nu se va fi stabilizat în Sine, când niciun fel de meditaţie nu va mai fi necesară.

Atunci v-a fi dobândit sahaja samadhi sau starea sa naturală.»

 

Ramana Maharshi, spunea adesea discipolilor săi: „Tăcerea este cel mai bun lucru. Tăcerea în sine este conversaţie.”

Eu aș spune doar că după ce vei parcurge Amintirile lui Sadhu Arunachala, tăcerea va fi și starea ta naturală, căci vei intui și simți pregnant acele scântei ce au sărit din Focul Maestrului.  

Deşi vorbim ca şi cum el, Maestrul, nu ar mai fi în viaţă, în realitate el este foarte viu, este aici, în pofida aparenţelor, aşa cum a promis.”

 

Te invit așadar să citești această carte și să descoperi esența învățăturilor lui Bhagavan Sri Ramana Maharshi.

Comment-uri

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu

Postări recente Postări recente