Află cum ai fost programat să fii tu

11/09/2019
de catre Marcus Gergely

Tu ești programat să fii tu, orice ești tu, și pro­gramul nu e influențat cu nimic de ceea ce mintea ta crede că ești. Programul nu este în mintea care gândește. Este în corp, în ceea ce noi numim ADN, și, la început, îi urmezi înțelepciunea din instinct. Când ești doar un copilaș, știi ce îți place, ce nu îți place, când îți place, când nu. Te duci după ce îți place și încerci să eviți ce nu îți place. Îți urmezi instinctele și acele instincte te ghidează să fii feri­cit, să te bucuri de viață, să te joci, să iubești, să îți satisfaci nevoile. Ce se întâmplă apoi?

 

Limbajul și simbolurile

Corpul tău începe să se dezvolte, mintea se maturizează, și începi să folosești simboluri ca să-ți transmiți mesajul. Așa cum păsările se înțeleg între ele, pisicile se înțeleg între ele, tot așa și oamenii se înțeleg unii cu alții cu ajutorul simbolurilor. Dacă te-ai fi născut pe o insulă și ai fi trăit de unul singur, ți-ar fi putut lua zece ani, dar ai fi dat un nume la tot ce ai fi văzut și ai fi folosit acel limbaj ca să comunici un mesaj, chiar dacă doar ție însuți. De ce ai fi făcut asta? Ei bine, e ușor de înțeles și nu pentru că oamenii sunt așa de inteligenți. Este pentru că suntem programați să creăm un limbaj, să inventăm o întreagă simbolică pentru noi înșine.

 

Odată ce învățăm să vorbim, oamenii care au grijă de noi ne învață ce ei știu deja, ceea ce înseamnă că ne programează cunoștințele. Oamenii cu care locuim au o mulțime de cunoștințe, inclu­zând toate regulile sociale, religioase și morale ale culturii lor. Ne captează atenția, ne transmit infor­mația și ne învață să fim ca ei. Învățăm cum să fim un bărbat sau o femeie potrivit societății în care ne naștem. Învățăm cum să ne comportăm ,,bine” în societatea noastră, adică cum să fim oameni „buni”.

 

Ai fost dresat

De fapt, suntem dresați asemenea unui câine sau a unei pisici sau a oricărui animal care e dresat: printr-un sistem al pedepsei și al recompensei. Ni se spune că suntem un ,,băiat bun” sau o „fată bună” atunci când facem ceea ce adulții vor să facem; suntem un „băiat rău” sau o „fată rea” atunci când nu facem cum ne spun ei. Uneori suntem pedepsiți fără să fi fost răi și câteodată suntem răsplătiți fără să fi fost buni. Din frica de a fi pedepsiți sau frica de a nu fi răsplătiți, începem să încercăm să mulțumim alți oameni. Încercăm să fim buni pentru că oame­nii răi nu primesc recompense; ei sunt pedepsiți.

 

În dresajul uman, toate regulile și valorile fami­liei și societății noastre ne sunt impuse. Nu avem ocazia să ne alegem propriile credințe; ni se spune ce să credem și ce să nu credem. Oamenii cu care locuim ne spun opiniile lor: ce e bun și ce e rău, ce e corect și ce e greșit, ce e frumos și ce e urât. Exact ca un computer, toată această informație e transferată în creierul nostru. Suntem inocenți; credem ceea ce părinții noștri sau alți adulți ne spun; suntem de acord, iar informația este depozitată în mintea noastră. Tot ce învățăm intră în mintea noastră cu acordul nostru și rămâne în mintea noastră cu acor­dul nostru, dar mai întâi intră prin atenție.

 

Manipularea atenției

Atenția este foarte importantă pentru oameni, deoarece este acea parte a minții care face posibil să ne concentrăm asupra unui singur obiect sau gând dintr-o mulțime de posibilități. Prin atenție, infor­mația din afară este transmisă înăuntru și invers. Atenția este canalul pe care îl folosim ca să trimitem și să primim mesaje unii de la alții. Este asemenea unui pod de la o minte către alta; deschidem podul prin sunete, semne, simboluri, atingere – prin orice întâmplare ce ne captează atenția. Așa îi învățăm pe alții și așa învățăm noi înșine. Nu îi putem învăța pe alții nimic dacă nu le captăm atenția; nu putem învăța nimic dacă nu suntem noi înșine atenți.

 

Cum devii ceea ce îți spun alții că ești?

Toți au o părere despre noi și ne spun ce suntem. Când suntem mici, nu știm ce suntem. Singurul fel prin care ne putem vedea este cu ajutorul oglinzii, iar ceilalți oameni acționează ca o oglindă. Mama ne spune ce suntem, iar noi o credem. Este com­plet diferit de ce ne spune tata sau de ce ne spun frații și surorile noastre, dar suntem de acord și cu ei. Oamenii ne spun cum arătăm și este adevărat mai ales atunci când suntem mici. ,,Uite, ai ochii mamei tale, nasul bunicului.” Ascultăm toate păre­rile familiei, profesorilor noștri și ale copiilor mai mari de la școală. Ne privim imaginea în aceste oglinzi, suntem de acord că asta suntem și de îndată ce suntem de acord, acea părere devine o parte din sistemul nostru de credințe. Puțin câte puțin, aceste păreri ne schimbă comportamentul și creăm în minte o imagine a noastră în conformitate cu ce spun alți oameni că suntem: ,,Sunt frumos; nu sunt așa frumos; sunt deștept; nu sunt așa deștept; sunt un învingător; sunt un ratat; sunt bun la asta; sunt prost la asta.”

 

La un moment dat, toate părerile părinților și ale profesorilor noștri, ale religiei și ale societății ne fac să credem că avem nevoie să fim într-un anumit fel pentru a fi acceptați. Ne spun în ce fel ar trebui să fim, în ce fel ar trebui să arătăm, în ce fel ar trebui să ne comportăm. Trebuie să fim în acest fel; nu ar trebui să fim în acel fel – și pentru că nu e în regulă să fim ceea ce suntem, începem să ne prefacem că suntem ceea ce nu suntem. Frica de a fi respins devine frica de a nu fi suficient de bun și începem să căutăm acel ceva pe care îl numim perfecțiune. În căutarea noastră, ne creăm o imagine a perfec­țiunii, felul în care ne dorim să fim, dar știm că nu suntem așa și începem să ne judecăm pentru asta. Nu ne place de noi înșine și ne spunem: ,,Uite ce tont ești, ce urât ești. Uite ce gras, ce scund, ce slab, ce prost ești.” Aici începe drama, pentru că acum simbolurile sunt împotriva noastră. Nici măcar nu observăm că am învățat să folosim simbolurile pentru a ne respinge pe noi înșine.

 

Ce căutăm de fapt?

Înainte să fim dresați, nu ne pasă cine suntem sau cum arătăm. Tendința noastră e să explorăm, să ne exprimăm creativitatea, să căutăm plăcerea și să evităm durerea. Când suntem mici, suntem nebunatici și liberi; alergăm încoace și încolo goi, fără conștiință sau discernământ proprii. Spunem adevărul pentru că trăim în adevăr. Atenția noastră ține de moment; nu ne e teamă de viitor sau rușine de trecut. După ce suntem dresați, încercăm să fim suficient de buni pentru toți ceilalți, dar nu mai suntem suficienți de buni pentru noi înșine, pentru că niciodată nu ne putem ridica la înălțimea imagi­nii noastre despre perfecțiune.

 

Toate tendințele noastre umane, firești, se pierd în procesul dresajului și începem să căutăm ceea ce am pierdut. Începem să căutăm libertatea pentru că nu mai suntem liberi să fim ceea ce suntem de fapt; începem să căutăm fericirea pentru că nu mai suntem fericiți; începem să căutăm frumusețea pentru că nu mai credem că suntem frumoși. Ne vrem libertatea; vrem să fim noi înșine, dar ne e și teamă să fim noi înșine. Ne e teamă pentru că am fost programați să ne fie teamă.

 

Și cum te deprogramezi? Cum îți redobândești încrederea, voința și forța personală? Cum poți vedea cine ești cu adevărat? Cum poți să fii tu însuți din nou, aici și acum? Ca să te dezveți de ceea ce ai fost învățat până acum trebuie să începi prin a te confrunta cu tine însuți. În primul rând trebuie să conștientizezi ceea ce ești în prezent, să observi și să înțelegi care sunt și cum funcționează programele care ți-au fost inoculate. Odată ce inventarul e făcut ai nevoie de un instrument cu care sa te deprogramezi. Acest instrument este  ÎNDOIALA. Tot ce trebuie să faci este să fii sceptic într-un mod sănătos și constructiv.

 

Pare simplu, însă nu te lăsa sedus de superficialitate. Să te îndoiești e poate cea mai dificilă etapă a transformării tale. Don Miguel Ruiz, maestru în arta transformării toltece,  spune în introducerea cărții Al Cincilea Legământ că după ce a instruit ani la rând un grup de discipoli apropiați, când a vrut să îi învețe Arta Îndoilelii a constatat cu dezamăgire că niciunul nu era pregătit. Totuși, ani mai târziu, fiul său - don Jose Ruiz - a reușit să instruiască cu succes un grup de studenți în practicarea celui de-Al Cincilea Legământ. Citind și, de ce nu, studiând Al Cincilea Legământ – care este Fii Sceptic, dar învață să asculți – se naște în tine posibilitatea nu doar de a te cunoaște, ci și de a te accepta plenar.

 

Să te accepți total și necondiționat atât  pe tine însuți, cât și pe ceilalți, e cel mai dificil lucru din lume. Să te îndoiești în mod just, sănătoas și constructiv e procesul inevitabil prin care trebuie să treci pentru a ajunge la acceptarea totală. Al Cincilea Legământ este un ghid practic în acest sens. Pe Amazon cartea are 845 de review-uri din care 89% sunt de 4 și 5 stele. Investind o sumă foarte mică în cumpărarea acestei cărți ai acces la informații care pot produce o transformare foarte mare în viața ta.

Să îți fie de folos!

Cu drag,
Marcus Gergely

Comment-uri

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu

Postări recente Postări recente