Cărți despre spiritualitate practică
Cărți despre spiritualitate practica

Adevărul despre trezirea spirituală

26/11/2019
de catre Clienti Responsabil

Pentru tine ce înseamnă trezirea spirituală? În ce fel și în ce direcție te aștepți să îți schimbe viața? Te aștepți la mai bine sau la mai rău? La libertate? La iubire? La extaz? La trăiri mistice profunde?

 

„Majoritatea lucrurilor care ni se spun despre trezirea conștiinței par a fi luate dintr-un discurs comercial al ideii de iluminare. Într-un discurs comercial ni se oferă doar aspectele pozitive; ba s-ar putea chiar să ni se se livreze și niște promisiuni care nu sunt de fapt adevărate. În discursul de vânzare a ideii de trezire ni se promite că iluminarea se referă doar la iubire și extaz, la compasiune și unire, precum și la o serie de alte experiențe pozitive. Trezirea este adesea învăluită în istorisiri fantastice, încât ajungem să credem că are de-a face cu miracolele și puterile mistice. Unul dintre cele mai des întâlnite discursuri comerciale descrie iluminarea ca pe o experiență a fericirii.

 

Drept urmare, oamenii se gândesc: „Când mă voi trezi spiritual, când voi obține uniunea cu Dumnezeu, voi intra într-o stare de extaz continuu.” Aceasta este, desigur, o profundă neînțelegere a ceea ce înseamnă trezirea.

 

Trezirea poate fi însoțită de fericire, pentru că aceasta este, de fapt, un produs secundar al trezirii, însă ea nu constituie trezirea. Atâta timp cât miza noastră vor fi produsele secundare ale trezirii, îl vom rata pe cel adevărat. Aceasta este o problemă, deoarece multe practici spirituale încearcă să reproducă produsele secundare ale trezirii, fără a genera însuși procesul de trezire. Putem învăța anumite tehnici de meditație – să intonăm mantre sau cântece bhajan, de exemplu – și vom obține anumite experiențe pozitive.

 

Conștiința umană este extrem de flexibilă și, participând la unele practici, tehnici și discipline spirituale, se pot obține, într-adevăr, multe dintre produsele secundare ale trezirii – stări de fericire, deschidere și așa mai departe. Dar adesea se întâmplă că veți rămâne doar cu produsele secundare ale trezirii, fără a beneficia de trezirea în sine.

 

Este important să știm ce nu este trezirea, ca să nu mai alergăm după subprodusele acesteia. Trebuie să renunțăm la căutarea stărilor emoționale pozitive prin practica spirituală. Trezirea conștiinței nu este echivalentă cu emoțiile pozitive. Dimpotrivă, iluminarea se poate dovedi a nu fi deloc uşoară sau pozitivă. Nu este ușor să ne vedem iluziile prăbușite. Nu este ușor să renunțăm la percepțiile cu care ne-am obișnuit. S-ar putea să experimentăm o opoziție puternică față de faptul de a vedea dincolo de acele iluzii care ne provoacă atâta durere.

Acesta este un lucru despre care mulți oameni nu știu că-I așteaptă atunci când pornesc în căutarea trezirii spirituale. Ca îndrumător spiritual, unul dintre aspectele pe care le aflu relativ devreme despre discipolii mei este dacă sunt interesați de o experiență autentică – caută ei realmente adevărul sau doar doresc să se simtă mai bine? Fiindcă procesul de descoperire a adevărului s-ar putea să nu fie unul în care să ne simțim din ce în ce mai bine. Poate fi un proces în care trebuie să privim lucrurile cinstit, sincer și corect, ceea ce se poate dovedi greu de făcut.

 

Chemarea sinceră dintr-o realitatea în alta, chemarea sinceră spre trezire, este una care provine dintr-un loc foarte profund dinăuntrul nostru. Vine dintr-un loc care își dorește mai mult obținerea adevărului decât a stării de bine. Dacă, pur și simplu, suntem orientați doar spre a ne simți mai bine în orice moment, atunci vom continua să ne amăgim, fiindcă încercarea de ne a simți mai bine pe moment este exact modalitatea prin care ne păcălim pe noi înșine. Credem că iluziile noastre ne fac să ne simțim mai bine. Pentru a ne trezi, trebuie să evadăm din paradigma dorinței de a căuta mereu să ne simțim mai bine. Bineînțeles, e normal să vrem să ne simțim mai bine; face parte din experiența umană. Toată lumea vrea să se simtă bine. În mod înnăscut, căutăm sporirea plăcerii și diminuarea durerii. Dar există și un impuls mai profund înăuntrul nostru, iar pe acesta eu îl descriu ca fiind impulsul de trezire.

 

Acest impuls de trezire ne dă curajul să vedem toate căile prin care ne înșelăm singuri. Acest impuls ne face să ne asumăm responsabilitatea pentru propria noastră viață. Nu putem ajunge la iluminare călărind pe spinarea unui maestru iluminat; nu așa merg lucrurile. O astfel de încercare neconduce spre orbire; înseamnă că nu vrem să gândim de unii singuri; înseamnă că nu vrem să explorăm lucrurile de unii singuri. Când facem orbește ceea ce ni se spune – urmând orbește o învățătură doar pentru că este veche sau venerată – căpătăm ceea ce cerem: orbire.

 

Un alt aspect foarte greșit înțeles despre trezire sau iluminare este că am avea de-a face cu un fel de experiență mistică. Ne așteptăm la o experiență asemănătoare comuniunii cu Dumnezeu: o contopire cu mediul înconjurător sau o dizolvare în ocean. Nu este cazul. Trezirea nu înseamnă nici că, brusc, vom avea acces la o cantitate imensă de cunoaștere cosmică – o cunoaștere a felului în care e construit întreg universul, a proceselor nevăzute care constituie ceea ce credem noi că reprezintă realitatea.

 

Aș putea continua pe această temă, dar, în esență, este important să conștientizăm faptul că trezirea spirituală este foarte diferită de o experiență mistică. Experiențele mistice sunt frumoase. Din multe puncte de vedere, ele sunt cele mai înalte și mai plăcute experiențe pe care cineva le poate avea. Individualitatea caută mereu uniunea. Multe dintre practicile spirituale în care oamenii se implică sunt de fapt menite să producă o experiență mistică de acest soi, fie că vorbim de o experiență de contopire sau de viziuni ale unor zeități, fie de senzația de expansiune în spațiu și timp a conștiinței noastre. Subliniez din nou însă, experiențele mistice nu sunt același lucru cu trezirea conștiinței.

 

Nu spun că aceste experiențe mistice sunt lipsite complet de semnificație și nu le neg nici capacitatea de transformare a ființei, fiindcă deseori chiar fac asta. Experiențele mistice pot schimba radical structura individualității egotice și adesea în moduri semnificativ pozitive. Deci, în lumea relativă a lucrurilor, experiențele mistice au o semnificație. Dar când vorbim despre trezire spirituală, nu vorbim despre o experiență personală. Vorbim despre trezirea din „eu”. Vorbim despre trecerea dintr-o paradigmă într-o alta complet diferită, dintr-o lume în alta.

 

Nu vreau să sugerez că o fiinţă trezită nu vede aceeași lume pe care o văd toți ceilalți. Așa cum voi vedeți un scaun, și cel trezit spiritual vede tot un scaun. Dacă vedeți o mașină, și cel trezit vede tot o mașină. Diferența este că pentru fiinţa cu adevărat trezită spiritual, care a trecut dincolo de vălul dualității, obiectele care pentru oricine altcineva par a fi diferite și distincte, sunt percepute ca fiind în esență unul şi același lucru. Vedem scaunul și, în același timp, nu ne percepem pe noi înșine ca fiind ceva diferit de scaun. Tot ce vedem, tot ce simțim, tot ceea ce auzim reprezintă literalmente manifestarea aceluiași lucru”.

 

Eh? Cum e? Te-a cucerit Adyashanti? Pe mine unul  da, foarte repede, deși nu știam mai nimic despre el înainte să pun mâna pe cartea asta. Cum ar fi să citești o carte întreagă pe stilul ăsta? Paragrafele de mai sus sunt extrase din Sfârșitul Lumii Tale.  Cartea e o adevărată comoară pentru căutătorul autentic. Dacă ești un aspirant cu adevărat sincer știi cum e să te simți dezorientat pe drumul interior. În această carte Adyashanti vine cu dezvăluiri uluitoare, foarte pragmatice și în foarte mare consonanță cu stilul de viață și cu simptomele omului de azi care caută sârguincios Adevărul. 

 

Cum ar fi să îți clarifici majoritatea confuziilor și capcanelor pe care orice candidat la iluminare le întâlnește inevitabil în procesul trezirii sale spirituale? Cum ar fi să înțelegi în profunziume simpotmele și trăsăturile trezirii spirituale autentice și să le poți diferenția de falsa trezire? Cum ar fi să identifici cu ușurință ce anume te blochează și să știi ce anume ai de făcut ca să depășești acel blocaj? Cum ar fi să știi care e motivul și scopul stărilor de dezorientare pe care le experimentezi când ai început să parcurgi procesul trezirii spirituale? Cum ar fi să ai acces la informații care de obicei nu sunt făcute publice, ci rămân conversații între maestru și discipoli?

 

Cele 100 de review-uri și cele peste 1.600 de evaluări pe good reads (dintre care 85% sunt de 4 și 5 stele) cred că ne indică destul de clar valoarea acestei cărți. Ți-ar plăcea să o citești?

 

Da, vreau cartea Sfârșitul Lumii Tale

 

Cu drag,
Marcus Gergely

PS: vin sărbătorile în curând. Ce-ar fi dacă le-ai face cadou celor dragi niște cărți care să le încânte sufletul? Vezi produsele noastre aici.

PS2: îți oferim un ebook gratuit dacă te abonezi la newsletter în căsuța de la sfârșitul acestei pagini. Ai patru opțiuni. Te poți abona la un singur newsletter sau la toate patru. Pentru fiecare categorie primești câte un ebook tematic. Ulterior vei primi de la noi (aproximativ) un email pe lună, în funcție de tematica pe care ai ales-o. Astfel vei fi la curent cu informații care te fac mai senin, mai relaxat și mai înțelept.

Comment-uri

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu

Postări recente Postări recente