Care este diferența dintre rugăciune și meditație?

Care este diferența dintre rugăciune și meditație?

"E o diferență mare, o diferență enormă. De fapt, sunt lucruri complet diferite. Ele merg în direcții diferite.

Există două tipuri de religii în lume: cele orientate spre religie și cele orientate spre meditație. Creștinismul, iudaismul, mahomedanismul, hinduismul, toate acestea sunt religii orientate spre rugăciune. Jainismul, budismul, taoismul, toate acestea sunt religii orientate spre meditație.
Religiile orientate spre rugăciune au nevoie de conceptul de Dumnezeu personal, cu care să puteți intra în legătură. Pentru religiile orientate spre meditație, Dumnezeu este o ipoteză inutilă, care poate fi aruncată ușor la coș. Nu este necesară.
Buddha s-ar putea realiza fără să creadă deloc în Dumnezeu. Lao Tzu nu pomenește niciodată cuvântul Dumnezeu – niciodată! Trebuie să existe o diferență enormă, încercați să o înțelegeți.

Rugăciunea este un dialog între două persoane, între Dumnezeu și voi. Dacă voi vorbiți cu Dumnezeu, e un dialog, nu este o tăcere. Cuvintele continuă. Nu vorbiți cu un alt om, dar vorbiți cu o altă ființă, pe care v-o imaginați tot ca un fel de om.
În Biblie este scris că Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa. Realitatea pare să fie exact invers: omul l-a creat pe Dumnezeu după chipul și asemănarea sa. În imaginație, aveți un concept al unei persoane care există acolo, undeva. Vorbiți, vă recunoașteți păcatele, îi cereți să vă ierte. Vă rugați. Este bine, bine pentru inimă. Ajută puțin. Vă simțiți mai despovărați, vă simțiți ușori. Poate că există un Dumnezeu, poate nu – nu asta e ideea. Dar dacă voi credeți în Dumnezeu, vă puteți despovăra, vă puteți abandona, vă devine mai ușor. Ipoteza existenței lui vă ajută. Dar în creștinism, în iudaism, în mahomedanism nu există nimic care să semene cu moksha. Există un rai, există un iad. Iadul este pentru cei care n-au avut nicio legătură cu Dumnezeu, ci mai degrabă au lucrat împotriva lui, împotriva dorințelor sale, care au comis păcate. Iar raiul este pentru cei care s-au rugat, pentru cei ce au lucrat pentru el conform dorințelor lui.

Dar nu există nimic care să semene cu moksha, cu libertatea absolută. Deoarece, chiar și în rai, Dumnezeu va fi conducătorul. Iar el nu este un democrat, ci este un dictator absolut, pentru că nu există nimeni deasupra lui, iar el poate distruge, poate crea, poate face orice vrea.
În plus, pare să aibă toane. Iartă păcătoșii. Atunci trebuie că se întâmplă și opusul, să fie oameni virtuoși, dar care nu s-au rugat niciodată și acum suferă în iad, deoarece oamenii care nu erau virtuoși, dar s-au rugat, se bucură de femei frumoase și de vin și de lucruri bune în rai. Pare cam capricios.
Se pare că omul a creat această ipoteză ca să se consoleze. Se pare că întregul fenomen al lui Dumnezeu se naște din frică, nu din cunoaștere... din vinovăție, din suferința umană, nu din înțelegere.

Meditația nu este un dialog, este tăcere. Nu există nimeni cu care să intrați în legătură, nimeni cu care să vorbiți. Pentru cel care meditează, rugăciunea este prostească: ce faceți? Cu cine vorbiți?

...v-am spus că există trei straturi ale ființei. Primul este cel în care sunteți doar rațiune. În rațiune, dialogul nu este posibil, este o dezbatere, o luptă continuă. Apoi există al doilea strat, cel al iubirii, unde dialogul este posibil. Și în cele din urmă există al treilea strat al ființei, cel în care dialogul este iar imposibil, deoarece nu există nimeni altcineva. Doar voi existați, în puritatea voastră de cristal, în tăcere absolută.

Biblia spune: „La început a fost Cuvântul.” Ea începe de la cuvânt. Buddha nu poate spune asta, el nu poate fi de acord cu asta. La început a fost tăcerea. Iar la final va fi din nou tăcere. Meditația este o tăcere, nu un dialog.
Oamenii orientați spre rațiune, spre cap, devin teologi dacă sunt interesați de religie. Ei scriu teorii despre Dumnezeu, vorbesc despre Dumnezeu. Dacă nu sunt religioși, devin anti-religioși, devin filozofi, atei, agnostici.
Apoi vine al doilea strat al ființei voastre: iubirea, inima. Dacă un om este religios, iubirea devine rugăciune. Dacă nu este religios, atunci iubirea devine poezie, artă, pictură, muzică.
Apoi vine al treilea strat, cel mai profund, miezul, dincolo de care nu există nimic și care este ființa. Tăcere absolută, singurătate absolută. Acum nu mai există diferență între o persoană care e religioasă și una care nu este. În centru, totul devine unul. În acea tăcere, acel unu nu este nici religios, nici anti-religios, deoarece aceia sunt termenii rațiunii. În acea tăcere, iubirea nu este nici rugăciune, nici artă. Totul s-a unit. Acea tăcere este meditația.

Dacă văd că oamenii care vin la mine trăiesc în minte, îi ajut să intre în legătură cu ce se află în jurul lor. Îi determin să se miște, să se îndrăgostească, să devină puțin proști, astfel încât să coboare din cap, astfel încât să se dea jos puțin de pe tronul egoului. Pentru că trebuie să vă abandonați în iubire, nu vă puteți duce egoul acolo. Dacă îl duceți, iubirea este imposibilă. Dacă eu văd că au trăit și au iubit, dacă au simțit iubirea, atunci le spun să meargă și mai adânc și să intre în meditație. Este ultima dată când trebuie să plonjeze, deoarece nu există niciun abis mai profund decât meditația.

Dacă sunteți orientați spre cap, să mergeți spre rugăciune, spre iubire. Dar să nu faceți din asta un scop, nu este scopul. De aceea creștinismul și mahomedanismul nu ajung la înălțimea budismului. Nu, ele rămân în al doilea strat. Pentru al treilea e nevoie de cineva ca Buddha, de cineva ca Lao Tzu. Al doilea strat e mai bun decât lumea pentru oamenii obișnuiți, dar tot nu vă conduce complet în altă lume, ci vă face să rămâneți la mijloc. E bine să ajungeți acolo, dar nu este destul. Dacă nu puteți iubi, rugați-vă. Dacă ați iubit și știți ce înseamnă asta, atunci mergeți înspre solitudine.

Există două moduri de a fi singuri. Primul mod este singurătatea, al doilea este solitudinea. Dacă nu ați iubit și mergeți înspre solitudine, va deveni singurătate... veți simți o foame profundă de a fi cu altcineva. Nu va fi o solitudine. Celălalt va fi acolo prin absența sa. Îi veți simți încontinuu absența, veți tânji. Poate de aceea oamenii care nu au iubit puternic încep să discute cu Dumnezeu, cu un fenomen imaginar, poate că vor să-și alunge singurătatea, să fie ocupați cu cineva.
Este o fantezie, un vis – unul bun, religios, dar tot un vis. Trebuie să treceți dincolo de toate visele. Trebuie să ajungeți în punctul în care să fiți siguri că nu aveți nevoie de celălalt. Nu spun că o astfel de persoană nu va iubi. De fapt, doar atunci poate iubi, dar atunci iubește dintr-un preaplin. Atunci, iubirea nu este o necesitate. Dimpotrivă, omul acela este atât de plin, atât de mult se revarsă asupra lui încât vrea să dea mai departe. Atunci caută oameni cărora le-ar plăcea să-i ia povara, care l-ar putea ajuta să-și despovăreze inima. Cel mai iubitor om este cel a cărui nevoie de iubire a dispărut.
Altfel, există oameni mici care iubesc, pentru care iubirea este o necesitate, la fel ca mâncarea. Ei nu pot exista fără mâncare și nu pot exista fără o femeie sau fără un bărbat. Însă când vă puteți lipsi de celălalt și când puteți fi la fel de frumoși singuri cum puteți fi alături de ei, atunci se petrece un fenomen cu adevărat măreț. Dacă din tăcere pornește un dialog, este un dialog cu adevărat măreț. Așa că acestea sunt cele două lucruri de reținut. Dacă simțiți o nevoie profundă de iubire, atunci rugăciunea este calea voastră. Lăsați-l pe celălalt să existe, vorbiți cu el, fiți cu el." 

 Extras din "Tao dezvăluit" de Osho - Capitolul 6: "Nu vă voi părăsi niciodată" 

 Îți recomandăm și acest articol referitor la una dintre cele mai recente apariții:  "Mic tratat de înțelepciune" - don Miguel Ruiz Jr.