Cărți despre spiritualitate practică
Cărți despre spiritualitate practica

Bunicule, tu ai auzit de Tantra?

17/04/2019
de catre

Se spune că tantra nu crede în dezvoltarea gradată a sufletului, ci crede în iubirea pură care poate declanșa instantaneu iluminarea. Știai? Tantra este o cale pentru poeți și artiști, o cale pentru rebeli și nonconformiști, o cale spirituală care nu exclude nimic, ci integreză totul prin experimentare conștientă.

 
Am putea spune că Tantra este ca și soarele dimineața când răsare oferindu-și razele calde și vibrante către toate vietățile pământului, fără niciun fel de părtinire sau discriminare. Soarele nu separă nimic în bun și rău. Soarelui nu-i pasă dacă e vorba de un trandafir sau de o buruiană, de un deșert sau de o stâncă semeață, de un izvor de munte sau de o mlaștină, de o stepă uscată sau de un lan de lavandă, de un mare sfânt sau de un netrebnic păcătos ...

 
Focusul tantrei nu este pe păcate, ci este pe conștientizare, nu este pe ceea ce faci, ci pe ceea ce ești. Tantra nu e interesată de presupuneri, ci de trăiri directe, nu e interesată să povestim despre iubire, ci să fim iubire pură în acțiune, răspândindu-ne mireasma în tot universul, fără să așteptăm nimic în schimb. Ai vrea să afli mai multe despre o astfel de cale, despre un astfel de mister?

 
În continuare îți prezint discuția dintre un aspirant tantric autentic și bunicul său, discuție ce aduce în prim plan modul tantric de abordare a sexualității. Discuția este preluată din Kama Pura – Orașul Încântărilor, o carte absolut excepțională despre care o să îți ofer câteva detalii la final.


- Ce să fac, bunicule? – l-am întrerupt eu – Nici n-apuc s-o ating şi simt că explodez.
 

- Ascultă aici: în primul rând, învaţă-te să nu-ţi stea mintea în pântec. Ascultă-ţi inima. Trebuie să simţi dogoarea în inimă, atunci presiunea de jos scade. Trebuie să iubeşti femeia, Bald. Altfel nu se poate. Iubeşte-o cu atâta putere, încât să simţi că ţi se topeşte inima, că sufletul ţi se lărgeşte, că devine un nor imens şi colorat, ce o învăluie pe femeia iubită... Aşa va fi mai uşor, ai să vezi. Iar dacă vulcanul stă să erupă, opreşte-te. Reţine-ţi respiraţia, rămâi nemişcat şi pompează-ţi vlaga de jos în sus, uite-aşa: - îmi arătă, strângând ritmic pumnul – exact cum pompează inima sângele, aşa să-ţi răspândeşti voluptatea în tot corpul, să aibă parte de ea până şi ultima părticică, nu numai pântecul, căci el nu poate suporta prea multă plăcere: o varsă, şi tu rămâi de ruşine.  Dar dacă înveţi să o răspândeşti în tot corpul, începând cu degetele de la picioare până în creştetul capului, aşa cum o piatră aruncată în apa unui lac iscă valuri ce se întind până la mal, atunci poţi savura beţia voluptăţii fără limită în timp.
 

- Uşor de zis.
 

- Mai uşor de făcut decât crezi. Trebuie un pic de exerciţiu şi mai multă atenţie. Fii foarte prudent, mai ales la început, nu-ţi lăsa calul să gonească, oricât ar dori-o. Ţine-l la trap uşor, până când te obişnuieşti cu senzaţia nouă, abia când stai sigur în şa şi ţii bine frâul, atunci îl poţi lăsa la galop, să alerge cât de repede vrea. Pe urmă lasă-l să se odihnească, dacă simte nevoia. La drum lung prinde bine câte o pauză.
 

- Bunicule, tu niciodată... cum să-i spun... n-ai scăpat calul în ovăz?
 

- Niciodată? – a râs cu poftă – Păi, dacă nu-l scăpam niciodată, n-avea cine să-ntrebe acum! S-a mai întâmplat, când plănuiam s-o avem pe maică-ta, şi pe unchiu-tău, dar alte ori nu! Ce crezi, de unde am praf în puşcă şi acum, la optzeci de ani, când alţi bătrâni la vârsta mea au nevoie de scutece?! Puterea bărbătească e ca leafa lunară: trebuie s-o gospodăreşti cu chibzuială, ca să-ţi ajungă până la sfârşit. Când venim pe lume toţi primim o anumită „sumă”, unii mai mult, alţii mai puţin - numai Dumnezeu ştie după ce merite-mparte – iar când am cheltuit-o, gata, arma semeaţă nu mai e bună decât la pişat, înţelegi? Când ai golit cartuşiera, n-ai de unde cere, n-o poţi umple, ţi se usucă şi sufletul, începe bătrâneţea adevărată şi vine încet moartea ... Dacă vrei să iubeşti mult, să fii tânăr şi la bătrâneţe, ai grijă de rezerve.
 

- Bunicule, tu ai auzit de Tantra?
 
- Ce?!
 
- Înseamnă că n-ai auzit... atunci de unde ştii... secretele astea?
- Am învăţat mult de la fata aceea indiană, pe care am cunoscut-o la Bombay. Îţi aminteşti? Ţi-am povestit despre ea.
 

- Parcă îmi amintesc ceva.
 

- Doamne, cât era de minunată, focoasă ca un tigru malaezian, dulce, ca un mango copt şi misterioasă, ca jungla în care m-a ademenit să facem dragoste pentru prima oară. Da, ea m-a învăţat să iubesc cu adevărat... M-ar mai fi învăţat multe lucruri, sunt sigur, dacă aş fi rămas. Dar n-am rămas... deşi ne iubeam mult. Mi-a oferit viaţa ei, ceea ce înseamnă mult pentru indieni: credinţă până la moarte. Dar eu n-am putut accepta. Nu eram în stare să-i ofer în schimb viaţa mea. Ceva m-a împiedicat, deşi o parte a sufletului meu o dorea nespus de mult. Dar partea cealaltă s-a dovedit a fi mai puternică. A fost o vreme când am regretat că am refuzat-o şi îmi făceam reproşuri, dar acum ştiu că aşa trebuia să se întâmple. Viaţa mea trebuia să ia alt curs. Poate că dragostea care durează până la moarte e mai preţioasă decât fidelitatea până la moarte... Am învăţat multe lucruri de la ea, iar restul a venit cu experienţa. Şi, slavă Domnului, am avut parte de multă experienţă. Exerciţiul îl face pe maestru, chiar şi în iubire. Asta să n-o uiţi!



Aceasta a fost doar o scurtă istorisire din cele 679 de pagini pline de mister exotic al Kamei Pure. Kama Pura este un roman inițiatic în care ni se povestește cum firul epic al vieții unui tânăr muzician suedez se împletește cu destinul unei dansatoare franceze, pentru a fuziona împreună în misterele tantrice.  Povestea pornește din copilărie și până la maturitate, fiecare capitol redă alternativ destinul și percepția bărbatului și a femeii chiar și după ce se întâlnesc fizic.
 

Setea de cunoaștere și dorința profundă de a se regăsi pe sine conduc carul destinului acestor tineri prin aventuri spectaculoase, străbătând fiecare în ritmul propriu mai multe țări și continente, trecând prin probe dure, mari pericole și vârtejuri abisale cu unicul scop de a se maturiza suficient unul pentru celălalt, astfel încât să poată realiza împreună un mister tantric început și abandonat cu 500 de ani în urmă, într-o viață anterioară. O vei citi cu o mare pasiune și cu sufletul la gură. E absolut excepțională și totodată un must read pentru orice aspirant tantric. Ți-o recomand cu mare drag.

 

Comandă  cartea cu un singur click aici.


Cu prietenie,
Marcus Gergely

Comment-uri

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu

Postări recente Postări recente