Calea de A Câștiga Fãrã A Încerca a fost o școalã de arte marțiale fondatã de un luptãtor pe nume Tsukahara Bokuden. Această istorisire faimoasã despre Bokuden ilustreazã numele și metodologia școlii lui.
În cursul unei cãlãtorii în estul Japoniei, Bokuden a traversat odatã un golf cu ajutorul unei mici ambarcațiuni în care mai erau alți șase pasageri. În timpul traversãrii apei, toți pasagerii au fost tãcuți, cu excepția unui om voinic, zdravãn, care a vorbit tot timpul foarte tare, lãudându-se cu neîntrecutele sale puteri în artele marțiale.
La început, Bokuden a încercat sã ațipeascã, neluându-l în seamã pe lãudãros. Pânã la urmã însã, obosit de trãncãneala acestuia, Bokuden s-a întors cãtre el și i-a zis: „Bun, am ascultat pânã acum tot soiul de povești despre tine, nu-i așa? Ceea ce n-am putut pricepe din toate acestea sunt aberațiile pe care le susții în legãturã cu artele marțiale. Eu însumi am practicat artele marțiale încã din tinereþe, și am exersat conform regulilor stabilite, dar pânã acum nu mi-a dat niciodatã prin cap sã mã bat cu cineva. Tot ce m-am strãduit sã învãț a fost cum sã evit sã pierd într-o posibilã confruntare.“
Auzind aceasta, lãudãrosul a întrebat: „Dar ce școalã de arte marțiale ai urmat?“ Bukuden i-a rãspuns: „A Câștiga Fãrã A Încerca, sau Calea de A Nu Pierde.“
La care acesta a replicat: „Dacã e vorba sã câștigi fãrã a încerca, atunci de ce porți sãbii?“ Bukuden i-a spus: „Cele douã sãbii ale ‘comunicãrii minte în minte’ taie nodul îngâmfãrii și Mlãdițele gândurilor rele.“
Auzind acest rãspuns, îngâmfatul l-a provocat pe Bokuden la o întrecere, spunând: „Dacã ne vom duela, vrei sã spui cã vei câștiga fãrã a încerca?“
Bokuden i-a rãspuns: „În acest caz, chiar dacã sabia inimii mele este o sabie dãtãtoare de viațã, fiindcã adversarul meu este un om rãu, ea va deveni o sabie aducãtoare de moarte.“
Nemaiputându-și stãpâni mânia, îngâmfatul a poruncit numaidecât barcagiului sã tragã la mal pentru ca el și Bokuden sã coboare. Bokuden i-a fãcut pe furiș un semn cu ochiul barcagiului, apoi i-a spus lãudãrosului: „țãrmul este un port aglomerat, nepotrivit pentru un duel. Îți voi arãta Calea de A Câștiga Fãrã a Încerca sau Calea de A Nu Pierde acolo, pe insulița aceea care se vede în fața noastrã. Deși sunt încredințat cã ceilalþi oameni din barca aceasta se grãbesc la treburile lor, dacã tu insiști atât de mult, trebuie neapãrat sã ne duelãm.“
Așa cã barcagiul a condus barca la acea insuliþã și cum au ajuns la mal, lãudãrosul a și sãrit din barcã și și-a tras sabia de la cingãtoare.
„Haide, vino!“ i-a strigat el lui Bokuden. „O sã-ți despic capul în douã!“
Fiind încã în barcã, Bokuden i-a rãspuns: „Așteaptã puțin. Calea de A Câștiga Fãrã A Încerca necesitã sã-mi calmez mai întâi mintea.“ Spunând aceasta, Bokuden și-a tras sãbiile din cingãtoare, i le-a dat barcagiului și apoi a luat vâslele din mâinile acestuia.
Pentru o clipã, Bokuden a lãsat impresia cã trage barca mai aproape de mal; apoi deodatã a împins vâsla în direcția opusã și a ieșit cu barca în largul mãrii.
Vãzând aceasta, lãudãrosul a început sã strige:
„Hei, de ce nu vii aici, la mal?“
Bokuden i-a rãspuns râzând: „De ce aș veni? Dacã ai vreo nemulțumire, atunci înoatã tu pânã la mine și am sã-ți dau o lecție s-o ții minte. Aceasta este Calea de A Câștiga Fãrã A Încerca!“
Tocmai ai citit una din cele 100 de Povestiri despre Iluminare selecționate de Thomas Cleary în cartea sa Povestiri Zen. Iluminarea nu poate fi înțeleasă de minte, în schimb poate fi experimentată dacă renunțăm la gândire, motiv pentru care maeștri Zen au găsit o cale de a facilita accesul la acest tip de experiență prin intermediul metaforelor și a koan-urilor.
Aceste 100 de povestiri colecționate în cartea Povestiri Zen nu sunt explicații intelectuale despre iluminare, ci sunt adevărate mistere ce trebuiesc și pot fi deslușite de subconștient astfel încât să ne călăuzească pe tărâmul de dincolo de minte.
Zero gânduri, zero taskuri, zero preocupări, zero nemulțumiri și 100% timp liber. Cam așa arată viața unui maestru Zen. Află și tu principiile maeștrilor din cartea Povestiri Zen.
Cu drag,
Marcus Gergely