Cărți despre spiritualitate practică
Cărți despre spiritualitate practica

3 povești care îți pot îmbunătăți viața

12/08/2019
de catre

Toți am crescut cu povești, fie că vorbim de basme, fie că vorbim de povestirea unor întâmplări despre anumite personaje din familie, din vecini, de la locul de muncă, de la școală sau din oraș. Cele mai tari filme nu sunt altceva decât punerea în scenă a unor povești. Poveștile există din cele mai vechi timpuri, chiar dinainte să apară scrierea. Poveștile au fost mereu folosite pentru a indica ceva important sau pentru a face o legătură între ceva cunoscut cu ceva necunoscut. Marii maeștri spirituali sau marii conducătorii ai umanității au folosit mereu poveștile ca si instrument principal pentru a da mai departe cunoașterea lor, pentru a indica ceea ce nu poate fi indicat, pentru a preda sau pentru sublinia anumite lecții  de viață foarte utile. La fel sunt și cele trei scurte povești care urmează, povești extrase din cartea Înțelepciune la Minut.

 

1. POVESTE DESPRE BUNĂVOINȚĂ

Un negustor a venit la Maestru foarte tulburat ca să-i spună că peste drum s-a deschis un magazin uriaș al unui mare lanț comercial, care îl va aduce rapid  în stare de faliment. Familia lui moștenise micuțul său magazin timp de un secol, iar el îl va pierde, și în plus, nu știa să facă nimic altceva.

 

Maestrul i-a răspuns:

– Dacă te temi de proprietarul marelui lanț de magazine, îl vei urî, iar aceasta este o pierdere mult mai mare pentru tine.

– Ce pot să fac? a întrebat negustorul, disperat.

– În fiecare dimineață, ieși în fața magazinului tău și binecuvântează-l, urându-i prosperitate. Apoi, întoarce-te către magazinul concurent și binecuvântează-l și pe el.

– Cum? Să-mi binecuvântez rivalul, pe cel care mă va distruge?

– Orice binecuvântare adresată lui se va întoarce înmiit asupra ta. Orice rău îi vei dori te va distruge pe tine.

După șase luni, negustorul s-a întors la Maestru și i-a spus că așa cum se temuse, a fost nevoit să își închidă magazinul, dar între timp a fost numit director la magazinul de peste drum și că afacerile îi mergeau mai bine decât i-au mers vreodată ca proprietar.

 

2. POVESTE DESPRE PĂCAT

Una din cele mai deconcertante, dar și din cele mai încântătoare învățături ale Maestrului era aceasta: „Dumnezeu este mai apropiat de păcătoși decât de sfinți“. 

 

Iată cum explica el această învățătură: „Dumnezeu stă în ceruri și ține fiecare om cu o sfoară. Ori de câte ori păcătuiți, voi tăiați această sfoară, dar Dumnezeu o leagă la loc, făcând un nod. În acest fel, sfoara se scurtează puțin, iar voi ajungeți ceva mai aproape de el. Voi continuați să tăiați sfoara prin păcatele voastre, și cu fiecare nod, deveniți din ce în ce mai apropiați de el“.

 

3. POVESTE DESPRE CONTRADICȚII

– Ce trebuie să fac pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu?

– Ca să-l cunoști pe Dumnezeu, există două lucruri pe care trebuie să le cunoști. Primul este următorul: toate eforturile de a-l cunoaște sunt inutile.

– Și cel de-al doilea?

– Trebuie să acționezi ca și cum nu ai cunoaște prima condiție.

 

Dacă înțelegem aceste paradoxuri și aplicăm aceste reguli la anumite situații din viața noastră avem ocazia de a ne accepta  într-un mod profund și de a ne îmbunătății drastic viața. O poveste potrivită pentru situația potrivită poate aduce cu sine înțelegeri pe care mii de cuvinte și explicații logice nu pot. Cartea  Înțelepciune la Minut  îți pune la dispoziție 217 povești care pot fi potrivite pentru 217 situații diferite din viața ta.   Anumite situații din viață ce par a fi imposibil de rezolvat, se pot rezolva subit doar citind sau ascultând povestea potrivită. Cu o investiție infimă nu doar că poți scăpa de o mulțime de probleme, ci vei deveni și mult mai înțelept. Ia-ți cartea Înțelepciune la Minut. E ușurică și merge la fix să fie citită pe plajă, între două conversații.

 

Dacă îți plac ofertele poți profita și de OFERTA LUNII AUGUST - la cumpărături de peste 100 lei pe site-ul nostru primești gratuit una din cele mai bine vândute cărți de spiritualitate ale Editurii Mix: Farmacie pentru Suflet -  folosește codul AUG100  în procesul de finalizare al comenzii. Oferta e valabilă doar până pe 31 august 2019, în limita stocurilor disponibile. La comenzi peste 150 lei primești și transport gratuit.

Cu drag,
Marcus Gergely

 

Comment-uri

Nici o postare găsită

Scrie un comentariu

Postări recente Postări recente