Cărți despre spiritualitate practică
Cărți despre spiritualitate practica

Armand Barbault

Armand Barbault este omul care și-a consacrat viața în vederea obținerii "aurului lichid" (elixirul de viață lungă cunoscut și căutat dintotdeauna de către alchimiști).

Inițial inginer la Societatea de Radiotehnică, apoi membru al departamentului de Biotipologie al institutului Carrel, Barbault este înzestrat cu toate calitățile unui cercetător și ale unui laborant. Cursul sau de astrologie editat în 1952 era luat drept referință în Franța acelor ani și dacă ar fi dorit, ar fi putut ajunge un astrolog la moda, dar după întâlnirea cu cea care avea să-i devină soție, a luat brusc decizia de a se consacra alchimiei. Timp de peste 20 de ani, împreună cu soția sa, a urmat calea tradițională alchimică și a reușit să obțină rezultate concrete certificate de laboratoare medicale independente din Germania. Acestea au confirmat extraordinara capacitate de vindecare existentă în substanța obținută de soții Barbault vorbind chiar cu uimire și respect despre o nouă stare a materiei, deoarece licoarea respectivă nu numai că nu se lăsa analizată și, implicit nu putea fi sintetizată pe cale industrială, dar refuza chiar să se lase comparată cu orice altă substanță cunoscută. Unicitatea lui Barbault nu constă doar în faptul că este printre puținii alchimiști contemporani, ci și în faptul că lucrările lui descriu tot demersul alchimic fără a ascunde nimic.