Anthony de Mello

Anthony de Mello s-a născut la 4 Septembrie 1931 în Santa Cruz - o suburbie din Bombay - India, într-o familie de portughezi, de religie catolică, cu o tradiție veche de 400 de ani.

Părinții săi catolici protestanți, erau din Goa, o colonie portugheză din sud-vestul Indiei. Încă din copilărie el a visat să ajungă preot, dar părinții săi l-au oprit, deoarece își doreau ca fiul lor să fie aproape și să aibă grijă de ei. Știind că dorința sa nu se va putea îndeplini altfel, Anthony a început să se roage la Dumnezeu să-i dăruiască un frate, pentru a putea pleca apoi la mănăstire fără a-și lăsa părinții singuri. Și acesta a apărut, deși mama sa avea pe atunci peste 40 de ani, iar el împlinise deja 13 ani. Astfel că, pe 1 iulie 1947, Anthony a intrat la seminarul Vinayalaya din Bombay. În anii care au urmat, el a învățat filozofia, teologia, tradițiile orientale. A devenit preot iezuit, iar înțelepciunea sa a atras alături de el mulți discipoli. În lucrările sale el a realizat o uimitoare îmbinare a înțelepciunii orientale și occidentale. Acest lucru nu a fost apreciat de Vatican, scrierile sale fiind sau cenzurate sau interzise.
Până la moartea sa, care a survenit brusc la 2 Iunie 1987, Tony de Mello a fost director al Institutului de Consiliere Pastorală Sadhana, lângă Poona în India. Autor a 5 cărți best seller, cunoscut peste tot în lume pentru seminariile și cursurile pe care le-a susținut, a căutat să învețe oamenii CUM SĂ SE ROAGE, CUM SĂ SE TREZEASCă ȘI CUM SĂ TRĂIASCĂ. Majoritatea oamenilor - spunea el - sunt adormiți. Ei au nevoie să fie treziți, să deschidă ochii, să vadă realitatea din ei și din afara lor. Cel mai mare dar este să fii treaz, să fii în legătură cu tine însuți, cu trupul, mintea, sentimentele, gândurile și senzațiile tale. Cărțile părintelui Anthony de Mello au fost scrise într-un context multi-religios, pentru a-i ajuta pe credincioșii altor religii, pe agnostici și pe atei, în căutarea lor spirituală, nefiind în nici un caz manuale pentru credincioșii catolici, pentru instruirea în doctrina sau dogma creștină.

25.00 RON

Anthony de Mello
Absurditati la minut a lui Anthony de Mello este o continuare a lucrării Înțelepciune la minut. Este scrisă în același spirit și are același personaj principal "MAESTRUL".
in stoc
+

25.00 RON

Anthony de Mello
"Cântecul păsării" a fost scrisă pentru oameni cu convingeri diferite, religioase sau ateiste. Ea cuprinde o sumedenie de povestiri: budiste, creștine, zen, hasidice, rusești, chinezești, hinduse, sufiste, mai vechi sau mai noi.
in stoc
+

19.00 RON

Anthony de Mello

Cartea cuprinde meditațiile părintelui Anthony de Mello, prezentate în context multireligios, care tratează tema iubirii și condiționările de care omul trebuie să se elibereze. Aceste meditații portretizează drumul dificil pe care l-a urmat părintele de Mello în ultimii ani de viață, pentru a se elibera de ideologii și de obstacolele care stau în calea iubirii – atașamente, dorințe, lăcomie. Deși scrisă de un preot catolic, Chemarea iubirii nu este o introducere în dogma creștină, ci se adresează tuturor oamenilor, fără a-i exclude pe adepții altor religii, agnostici și atei, în dorința sinceră și plină de compasiune de a-i ajuta în căutarea lor spirituală.

in stoc
+

39.00 RON

Anthony de Mello

Cartea reprezintă o transcriere postumă a conferințelor părintelui Anthony de Mello despre retragere, care ating cele trei principii fundamentale – rugăciune, penitență și iubirea față de Hristos. Prin aceste conferințe, părintele de Mello transmite un mesaj puternic, sincer și mobilizator: „Trebuie să ne ancorăm bine rădăcinile în Dumnezeu dacă vrem să rămânem în acord cu spiritul creator interior, dacă vrem să avem puterea de a iubi și de a fi loiali acestei Biserici. Doar cel contemplativ poate face asta. Doar el va ști să combine loialitatea și supunerea cu creativitatea și confruntarea.”

in stoc
+

19.00 RON

Anthony de Mello
Cartea este o culegere de anecdote și povestioare care au în comun un personaj numit MAESTRUL. ... El poate fi atât un guru hindus, un roshi zen, un înțelept taoist, un rabin evreu, un călugăr creștin cât și un mistic sufit.
in stoc
+

39.00 RON

Anthony de Mello

Cartea conține exerciții spirituale, menite să conducă cititorul de la minte la simțuri, de la gânduri la fantezie și sentiment – și apoi, prin sentiment, fantezie și simțuri, la tăcerea interioară profundă. Sunt exerciții descrise cu sensibilitate, într-o formă vecină cu poezia, care dețin o putere ce nu va fi experimentată decât prin punerea lor în practică.

in stoc
+

39.00 RON 25.35 RON

Anthony de Mello

Cartea conține exerciții spirituale, menite să conducă cititorul de la minte la simțuri, de la gânduri la fantezie și sentiment – și apoi, prin sentiment, fantezie și simțuri, la tăcerea interioară profundă. Sunt exerciții descrise cu sensibilitate, într-o formă vecină cu poezia, care dețin o putere ce nu va fi experimentată decât prin punerea lor în practică.

in stoc
+

25.00 RON

Anthony de Mello
Rugăciunea broaștei îl alătură pe Anthony de Mello marilor maeștrii spirituali ai umanității, precum Buddha sau Isus, care au creat un instrument prin care să blocheze opoziția ascultătorilor lor: povestea sau parabola.
in stoc
+

35.00 RON

Anthony de Mello
Rugăciunea broaștei de Anthony de Mello este o colecție de povestiri care provin dintr-o mare varietate de țări, culturi și religii. Ele aparțin moștenirii spirituale și umorului popular al întregii umanități.
in stoc
+

35.00 RON 22.75 RON

Anthony de Mello
Cartea este o colecție de povestiri care provin dintr-o mare varietate de țări, culturi și religii. Ele aparțin moștenirii spirituale și umorului popular al întregii umanități.
in stoc
+

29.00 RON

Anthony de Mello

Cartea prezintă 47 de exerciții spirituale, care îi învață pe oameni să-și conștientizeze senzațiile corporale, starea de nemișcare, vindecarea amintirilor dureroase, lumea și propriul eu. Este un volum cu adevărat unic în rândul cărților de autoeducare, care răspunde unei nevoi reale de autocunoaștere și abordare holistică a vieţii. Volumul este alcătuit dintr-o serie de exerciții care conduc la atingerea stării contemplative. El îmbină psihologia, terapia spirituală și practicile tradițiilor orientale și occidentale. Autorul, Anthony de Mello este cunoscut în toată lumea ca unul dintre cei mai de seamă îndrumători spirituali. Maniera în care abordează pacea interioară este de neegalat, deoarece implică persoana în rugăciune cu totul – trup și suflet, rațiune și simțire, memorie și imaginație.

in stoc
+