Ana Lexa

Vă invităm să vizitați situl www.analexa.ro

1980-1990: Copilărie și adolescență

M-am născut în București, pe 17 iulie 1972. Încă de când mă știu, am fost fascinată de scris și citit. Copilăria mea a fost plină de povești. La vârsta de opt ani m-am apucat să scriu (pe caietul de școală al fratelui meu mai mare) prima mea poveste, una dintre multele care îmi umblau pe-atunci prin minte. Mă consideram, asemeni creatorilor de basme citiți, o scriitoare. Primul roman l-am scris la vârsta de 14 ani. În timpul anilor de liceu am continuat să scriu și să citesc, devorând în special literatura clasică.

1990-1995: Anii de facultate

În toamna anului 1990, am intrat la Facultatea de Fizică a Universității din București. Nu era nici pe departe ceea ce visasem eu… Însă acum, privind în urmă, nu-mi pare rău de acești cinci ani, deoarece ei mi-au deschis mintea. Datorită lor am acumulat foarte multe cunoștințe despre lume și fenomene. Perioada aceea de studenție a fost extrem de creativă; am citit foarte multe cărți, am scris primele mele eseuri, ba chiar și prima nuvelă. Am continuat să mă gândesc în mod serios la a urma calea scrisului. Cea mai complexă realizare în această privință au constituit-o gândurile așternute zi de zi pe hârtie, într-o încercare de a mă cunoaște pe mine însămi și de a-mi dezvălui lumea interioară. Toate aceste scrieri au însemnat un exercițiu de creație. În iarna anului 1994 m-am căsătorit cu Teodor, cel care mi-a fost cel mai bun prieten timp de trei ani. Primul copil, Rareș, s-a născut în octombrie 1996. Odată cu nașterea sa, bucuria și responsabilitatea de a fi mamă au trecut înaintea oricăror alte preocupări ale mele.

2002-2004: Lucrul la “Alegeri”

În luna februarie a anului 2002, am devenit încă o dată mamă, de data aceasta cu Dara. Viața mea s-a schimbat foarte mult în perioada dintre absolvirea facultății și publicarea acestui roman. Scrisul a rămas, pentru foarte multă vreme, doar pentru mine. În anul 2002, imediat după nașterea fetiței, am început să scriu “Alegeri”. În el am înfățișat alegerile din viața unei femei. Deși îmi poartă numele, eroina și întâmplările derulate în carte nu reflectă nicio experiență personală. Cartea, terminată doi ani mai târziu, a fost publicată în luna decembrie a anului 2004 de către editura “Dacia” din Cluj. În același interval de timp am lucrat, în paralel, ca traducător român-englez și englez-român pentru o companie de IT și ca jurnalist corector la două reviste, “Market Watch” și “ªtiința pentru Toți”.

2004-2007: Lucrul la “Magister - Calea spre sine”

Acest roman reflectă ceea ce am devenit, stadiul în care mă aflu în prezent. Dacă primul meu roman este unul al alegerilor, acesta este unul al transformărilor interioare. Din punct de vedere spiritual, în mine au avut loc prefaceri profunde, reflectate și în paginile cărții. “Magister” înfățișează călătoria spre ceea ce ar putea deveni ființa umană, fiind un drum al încercărilor și învățăturilor.

Dialogurile GT - Astăzi, scriitoarea Ana Lexa - "Povestea este un simbol al purității și al viselor..."

Ana Lexa face parte din tînăra generație de scriitori și, după cum mărturisește, a fost, de cînd se știe, fascinată de scris și citit. "Copilăria mea a fost plină de povești. La vîrsta de opt ani m-am apucat să scriu, pe caietul de școală al fratelui mai mare, prima mea poveste, una dintre multele care îmi umblau pe-atunci prin minte. Mă consideram asemeni creatorilor de basme citiți, o scriitoare. Primul roman l-am scris la vîrsta de 14 ani. În timpul anilor de liceu am continuat să scriu și să citesc, devorînd în special literatura clasică. "Primul roman a apărut, însă, în 2004 și s-a numit "Alegeri". Cel de-al doilea, "Magister - Calea către sine", a văzut lumina tiparului în 2008 și a fost lansat de curînd și la Brașov. Scrierile Anei Lexa vorbesc despre omul contemporan și problemele lui, generate de secolul în care trăiește. Nici ultimul său roman nu face excepție de la această regulă: "Din toate experiențele, eroul cărții va învăța că la baza existenței, singurele certitudini rămîn: adevărul, frumusețea, stăpînirea de sine, curajul, respectul, toleranța și, mai presus, iubirea împotriva lașității, inconsecvenței, fricii de tine însuți sau de alții, prejudecăților de tot soiul. Parabolă superioară a existenței contemporane, cartea se oferă ca un memorial de călătorie spirituală, dar și ca un îndrumar spre noi înșine". (Florica Lupu)

- Parcurgînd biografia dvs., orice cititor rămîne frapat, poate, de faptul că ați absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București, dar de o viață vă ocupați de literatură. Cum se împacă munca unui fizician preocupat de fenomene și calcule precise cu literatura creativă a artistului?

- Fiecare dintre noi avem un talent cu care ne naștem, o chemare spre o latură mai mult sau mai puțin artistică. Orice lucru pe care îl facem noi personal este o creație. Talentul sau chemarea mea a fost întotdeauna scrisul. Mai întîi mi-a plăcut să citesc. Scrisul a fost următorul pas firesc. M-a fascinat foarte mult această lume imaginară, pornind de la poveștile copilăriei, trecînd mai apoi prin romanele clasicilor și evoluînd pe drumul acesta al cunoașterii de sine, care urmează firesc. Unii oameni nu sînt de acord și spun că niciodată nu ajung acolo. Eu zic că, la un moment dat, fiecare dintre noi începem să ne punem întrebări despre noi înșine, despre rostul nostru, de ce ne-am născut. Scrisul este chemarea mea. Formarea de fizician a venit și într-o perioadă în care părinții puneau foarte mult accent pe educație. Am trecut prin perioada comunistă, în care facultățile tehnice erau la mare preț. Atunci, în momentul în care mi-am asumat această chemare către literatură și scris, părinții mi-au spus «nu cred că ai ce să faci, trebuie să te îndrepți spre altceva». Dintre științele exacte, cel mai mult mi-a plăcut fizica, pentru că, după părerea mea, nu este atît de exactă. Ea depășește niște noțiuni abstracte, se ocupă foarte mult de fenomene, de studiul macrocosmosului, microcosmosului, adică acel punct de pornire spre o cunoaștere a lumii și a noastră personal. ªi atunci mi s-a părut firesc pasul de la fizică spre această căutare spirituală în care am pornit încetul cu încetul.

- Vocația pentru scris pare a fi existat dintotdeauna în viața dvs. Totuși, mărturiseați că ați avut o copilărie plină de povești, în parte scriind sau ascultînd. Ce reprezintă în acest context povestea pentru dvs.?

- M-a fascinat și mă fascinează, în general, frumosul din povești. Ideea de poveste în sine este, după mine, un simbol al frumosului, al purității și al viselor în care copiii evadează și își pot forma acea lume minunată pe care ei și-o doresc și care ar trebui să existe și în realitate. De aceea, și acum, cînd vorbesc despre cărțile mele le numesc povești și din această cauză m-am îndreptat spre acest gen literar - romanul. Am fost întrebată de ce am ales romanul și răspunsul ar fi că romanul hrănește prin frumusețea lui sufletul, nu numai mintea, și totodată mă ajută pe mine să pot exprima mai bine anumite concepte care nu sînt palpabile: adevărul, binele, frumosul. Sînt concepte care pot fi înțelese mai ușor în momentul în care le exemplifici printr-o acțiune, printr-un personaj, prin anumite evenimente.

- Cînd ați înțeles că veți urma această cale a scrisului?

- Fiind mai puțin încurajată în copilărie, am avut o oarecare neîncredere în această chemare. A fost ceva mai mult personal. Maturizîndu-mă, am înțeles foarte bine că fiecare om trebuie să-și urmeze calea personală, cum spune Paulo Coelho, fapt foarte important, care te definește și în urma căruia poți să te dezvolți plenar. Altfel, îți mutilezi sufletul, sensibilitatea interioară. Noi nu sîntem numai trup, sîntem și suflet și rațiune și ne mutilăm foarte mult pe dinăuntru în momentul în care nu ne urmăm pasiunea. Am copii și se vede clar, cu ochiul liber, spre ce este îndreptat fiecare.

- Cît de importantă a fost pentru dvs., ca scriitor, perioada de ucenicie, aceea cînd doar v-ați pregătit citind, scriind, ascultînd, învățînd în fiecare zi? Este necesară pentru un artist?

- Pentru mine a fost importantă. A fost ca și o hrană. Scrisul reprezintă un exercițiu aproape zilnic. Este o nevoie interioară, la fel ca oricare alta și este importantă pentru că reușești să te cizelezi. Cu cît exersezi, cu cît reușești să exteriorizezi și să depășești pragul de timiditate și să dai și altora un feed-back, poți învăța multe. Dacă nu faci aceste exerciții, rămîi la ideea de dorință, de "mi-ar plăcea, mi-aș dori", care nu se va materializa niciodată.

- Faptul că ați ținut un jurnal v-a ajutat, pentru că afirmați: "Am continuat să mă gîndesc în mod serios la a urma calea scrisului. Cea mai complexă realizare în această privință au constituit-o gîndurile așternute zi de zi pe hîrtie, într-o încercare de a mă cunoaște pe mine însămi și de a-mi dezvălui lumea interioară. Toate aceste scrieri au însemnat un exercițiu de creație". În ce fel?

- Scrierea mea este foarte mult îndreptată spre interior. Sînt o persoană mai sensibilă și atunci, întotdeauna, m-am aplecat mai mult spre interior decît spre exterior. Iar acea perioadă în care am ținut jurnalul a fost ca o introspecție în urma căreia am ajuns să cunosc foarte multe despre construcția mea mentală, despre ce-mi place și ce nu și totodată m-a ajutat să redau pe hîrtie această lume extraordinară de trăiri, care de foarte multe ori este foarte greu de descris în cuvinte. De multe ori sîntem incapabili să redăm verbal și să reușim să îi facem pe alții să înțeleagă ceea ce simțim și gîndim. Omul este o ființă foarte complexă, o îngemănare de sentimente, de trăiri, de stări, de gînduri, de frămîntări și atunci această cunoaștere personală așternută pe hîrtie m-a ajutat să pot descrie ce se întîmplă în interiorul nostru.

- Ați scris două romane "Alegeri" și "Magister - Calea către sine", proaspăt lansat la Brașov, tratînd teme diferite. Care este povestea lor?

- "Alegeri" este o poveste de dragoste. Ea descrie traiectoria unei tinere care pornește din adolescență, trece prin viață, se maturizează și ajunge să afle atît partea bună a lucrurilor, cît și pe cea neplăcută, are experiențe de viață. Am vrut să arăt că toate aceste gînduri, frămîntări, stări sînt urmate, pentru fiecare dintre noi, de alegeri pe care le facem în fiecare clipă a vieții și care se dovedesc a avea repercusiuni asupra existenței noastre. Ideea de bază a fost aceea că viața noastră este rezultatul firesc al hotărîrilor pe care le luăm, și în funcție de ceea ce alegem, ne va duce pe un drum sau altul, mai bun sau mai puțin bun, mai plăcut sau mai puțin plăcut. Depinde de noi.

- Despre ultima carte "Magister" spuneți că este un roman al alegerilor și al transformărilor interioare. Cît de necesară vi se pare, în zilele noastre, o astfel de abordare?

- După părerea mea, aceasta este esența vieții. Viața, așa cum am înțeles-o eu, nu este doar viețuire, nu se reduce la aspectul material. Ea este, de fapt, mișcare continuă, schimbare care trebuie să fie evolutivă și în nici un caz involutivă. Evoluția nu poate avea loc decît prin cunoașterea atît a lumii care ne înconjoară, cît și a interiorului nostru și prin experimentare, prin punerea în practică a ceea ce ajungem să cunoaștem. Atunci mi s-a părut important ca experiența mea personală, pentru că "Magister - Calea către sine" este rezultatul unei experiențe personale, al unor căutări și frămîntări pe calea cunoașterii de sine și adevărurile la care am reușit să ajung și pe care le-am descoperit, să poată fi date, prin carte, și altora, să constituie un ajutor sau un punct de reper pentru drumul fiecăruia.

- Criticii au spus că romanul este "un poem al omului, al bucuriei de a te descoperi, al regăsirii sinelui". Cîtă nevoie mai avem de aceste valori?

- Depinde ce valori are fiecare. Viața începe în momentul în care devii conștient că ești creație a unei forțe divine, ai o menire, iar aceasta este să evoluezi, să devii mai bun și să intri în rezonanță și în comuniune cu lumea înconjurătoare, cu celelalte ființe care te înconjoară, să dăruiești și să primești la rîndul tău, pentru a face ca această lume și întregul univers să funcționeze.

- Ce vă intrigă cel mai mult vizavi de ființa umană?

- Ceea ce este extraordinar la ființa umană este complexitatea. Omul este o creație absolut perfectă. Are tot ce îi trebuie. Sîntem înzestrați cu atîtea lucruri frumoase. Sîntem capabili să creăm mult mai mult și să devenim mult mai mult decît ne gîndim în momentul acesta că putem deveni. Ce mă intrigă și oarecum mă întristează este faptul că nu folosim acest potențial. Cîteodată nici nu ne dorim să-l conștientizăm, să-l cunoaștem.

- Ce alte romane aveți în lucru și ce teme veți aborda?

- Următorul proiect este un roman social în care vreau să vorbesc despre societate, despre cum ne îngrădește ea și despre lanțurile pe care le impune și care, de foarte multe ori, ajutate și de această educație, nu întotdeauna benefică societății noastre, ne constrînge și ne limitează foarte mult. Societatea este în general cea care a reușit să țină omul la un anume nivel, după părerea mea, strict material, și ne-a creat această frică de schimbare. Ne e foarte frică de ceea ce este peste noi.

- Faceți parte din tînăra generație de scriitori. Cum vedeți promovarea tinerilor artiști în România de azi? Ce pași ar trebui urmați pentru ca adevăratele valori să iasă la suprafață?

- În România lucrurile stau destul de rău în ceea ce privește scriitorii. Editurile fac un business îndreptat mai mult spre cîștigurile imediate, prin traducerea unor nume deja consacrate, fără a lua atît de mult în seamă scriitorii români, care sînt, după opinia mea, cel puțin la fel de capabili și talentați. A reuși să promovezi un nume este un drum destul de lung. În afară, lucrurile se petrec altfel. Editura te ia, îți publică romanul, după care apare acea campanie de mediatizare, se fac turnee în toată țara, conferințe, se scrie în ziare. La noi, această campanie nu există. Implică mulți bani și mult efort. Multe edituri nici nu au posibilități financiare pentru a face acest lucru și nici răbdarea necesară. Vor totul rapid și cu rezultate financiare mari dintr-o dată.

- Cum vedeți succesul artistic? Ce înseamnă ca un artist să aibă succes?

- Succesul înseamnă a fi citit. Ceea ce îmi doresc eu de la aceste cărți și de la "Magister", care este o carte foarte importantă, este ca să fie disponibilă întregii lumi, ca oamenii să afle de ea și să o poată cumpăra dacă simt și doresc să o facă. Succesul nu ține atît de mult de rezultatele financiare sau de cotațiile în topurile de best-sell-uri.

Anca-Maria DOBRI